Haidem la Canossa!

Odinioară, regii păcătoşi mergeau de musai ca de voie bună la Canossa, recunoscînd smeriţi că au greşit şi regretînd sincer, îmbrăcaţi cu un sac şi cu picioarele desculţe. Obiceiul n-a ţinut, probabil nu le-a plăcut nici regilor, prea li se părea umilitor ca ei, marile capete, să-şi recunoască greşelile, şi încă în gura mare.

Acuma, ca să fim drepţi, obiceiul nici nu era democratic, în fond nu numai regii greşeau, greşeau, oho, Eminenţele lor Cenuşii, rămase, de pomină. Greşea nobilimea, mai apoi boierii, burghezii şi-apoi şi „vulgul”, adică noi, oamenii ăştia simpli şi nu atît de proşti, cum ne-ar vrea Măria Sa Patapievici, care ne gratulează dispreţuitor cu acest „blazon”: vulgul, azvîrlit din Prea Înaltul Său Creieraş microscopic şi Caracterul său pitic de plastilină, ce se-ncumetă să desfiinţeze Cultura Română.

Greşesc, ehe, ideologii, politicienii, dar vezi să se ducă la Canossa! Mai degrabă ar înghiţi săbii, că tot le mînuiesc cu dexteritate tot timpul, mai degrabă s-ar da peste cap ca balaurul din poveste şi s-ar transforma în orice … banul să iasă!

Greşeşte soţul, greşeşte soţia, dar la Canossa nu-i chip să ajungă, e mai tentant la Ibiza, în Antalia, Cipru sau Tenerife.

Greşesc profesorii, şi încă teribil, ba mai şi înnebunesc, că altfel nu-mi explic cum pot scrie şi dedica romane porno elevilor lor! Ai senzaţia că trăim un teatru absurd şi încă de cel mai prost, şcoala e tot mai slabă, iar un absolvent de liceu scrie la bac nişte prăpăstii de îngheaţă toate apele lumii, nivelul e atît de jos, de zici că sînt elevi repetenţi din a patra primară, dacă nu credeţi citiţi din „perlele” lor de pe internet, dacă procentajul statisticilor nu convinge destul! Dar la Canossa nu, şi nu, şi nu! De fapt, habar n-au ce e Canossa, ce metaforă a ajuns şi încă de sute de ani, căci cultura lor, la majoritatea, e precară, după cum demonstrează şi rezultatele obţinute la titularizarea profesorilor pe post. Excepţiile, evident, nu intră în discuţie.

Greşesc copiii faţă de părinţi şi-i lasă săraci şi lipsiţi, la bătrîneţe, sfidînd Legea.

Greşesc părinţii faţă de copii şi-i lasă de capul lor în stradă, pradă uşoară moravurilor barbare, drogurilor şi altor calamităţi.

Greşesc edilii sau miniştri care se proţăpesc în funcţii şi habar n-au ce-i de făcut.

Greşesc şefii care ajung, prin pile, şpăgi şi „telefon greu” să ocupe postul Valorii şi-apoi, evident, o oprimă sau o suprimă.

Greşesc oamenii care nu ştiu trăi civilizat într-o comunitate, uitînd că e 2012 Anno Domini şi că sîntem în Europa nu în jungla amazoniană.

Greşeşte colegul care te invidiază şi te bîrfeşte din pură plăcere mică, meschină sau din interese mari.

Greşesc medicii cînd iau plicul cu banul sărman de la omul cel necăjit. Greşeşte omul ce-l dă, căci gîndeşte aşa: „dacă nu ia, înseamnă că n-are grijă de mine, nu-şi dă interesul!”.

Greşeşte opinia publică care mai mult tace, cînd nu bîrfeşte, aplicînd cutume vechi de sute de ani, azi caduce, chiar ridicole.

Greşeşte ateul care crede că Dumnezeu nu există cînd El e chiar în alcătuirea noastră, în informaţia cea mai subtilă din celula vie.

Greşeşte ura.

Greşeşte iubirea.

Greşeşte bunătatea.

Greşeşte răutatea.

Greşeşte inteligenţa.

Greşeşte prostia.

Greşim toţi. E drept, unii cu tona, alţii cu nanogramul. Dar, greşim toţi. E drept, unele greşeli se plătesc prea scump şi le plătesc, de obicei, cei care nu le fac. Dar, greşim toţi. E drept, unele greşeli se repară greu, tare greu, dacă se repară, şi asta e mare păcat. Dar greşim toţi.

Greşim toţi.

Aşa că hai la Canossa! Nu e un gînd naiv, nici utopic, nici extravagant. Căci e o necesitate stringentă.

Altfel ne bălăcim în mocirla asta, cum tot facem, cu inconştienţă, scîrbă, nemulţumire, nefericire sau indiferenţă tembelă, care, culmea, tot acolo duce.

Stela-Maria IVANEŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.