În USL Cluj, bătălia pentru Colegiul 3 deputaţi continuă inutil

După PSD, a venit rîndul liberalilor să-şi valideze şi să-şi anunţe public aspiranţii la o candidatură pentru Colegiul 3, Camera Deputaţilor, revendicînd în acest fel apartenenţa liberală a acestui colegiu. Tot circul şi toată tevatura par a fi însă zadarnice, atîta timp cît toată lumea este de acord cu faptul că decizia finală va aparţine conducerii centrale a partidului – şi va fi impusă, aşa cum se pare că a fost impusă şi acceptarea lui Giurgiu drept candidat. Or, întrucît se pare că  Giurgiu va fi candidatul PSD pentru Colegiul 1, Colegiul 3 nu poate reveni decît liberalilor.

Biroul Politic al PNL Cluj-Napoca, întrunit marţi după masă, a adoptat, o rezoluţie privind repartiţia colegiilor de deputaţi liberali de pe raza municipiului, decizie anunţată ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de preşedintele interimar al organizaţiei municipale, Manuel Chira. Astfel, a validat candidaturile liberalilor Manuel Chira, Lungu Valentin şi Cozmin Ardelean – pentru Colegiul 2 -, a consilierului judeţean Ioan Petran, a consilierului local Gioacomo Dreoni  şi a fostului deputat Mircea Puşcă – pentru Colegiul 3-, precum şi candidaturile, nespecificate pe colegii, a consilierului loca Steluţa Cătăniciu şi ale liberalilor Adrian Oros şi Sebastian Moga.

Totodată, în cadrul aceleiaşi şedinţe s-a discutat eventualul schimb de colegii (1 şi 3) între PNL şi PSD, membrii BPM afirmînd că organizaţia municipală nu a fos consultată sau anunţată în această privinţă şi reiterînd faptul că liberalilor clujeni le-au fost distribuite, de către conducerea centrală a USL, la nivelul municipiului, colegiile de deputaţi 2 şi 3. „Am fost nedumeriţi cînd am aflat că PSD a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, un candidat pentru Colegiul 3 Cluj-Napoca, colegiu care – alături de Colegiul 2 – este atribuit PNL de către conducerea alianţei de la nivel central. Aşa încît noi am adoptat o rezoluţie prin care ne exprimăm nedumerirea şi faptul că nu am fost anunţaţi ca organizaţie municipală, pe cale ierarhică, de către Biroul Politic Judeţean că se fac – sau se pare că se fac – anumite negocieri pentru schimbarea Colegiului 3 cu Colegiul 1 în cadrul alianţei. Prin urmare, conform celor stabilite de conducerea centrală a alianţei am validat, conform statutului, nişte candidaţi pentru Colegiul 2 şi pentru Colegiul 3 din Cluj-Napoca”, a declarat preşedintele interimar al organizaţiei municipale, Manuel Chira, precizînd că selecţia va fi făcută duminică, în cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale a partidului.

Prezent la conferinţa de presă, Petran a precizat că împărţirea colegiilor între PSD şi PNL nu s-a făcut în cadrul întîlnirii „din Deltă”, ci cu o zi îaninte, la Bucureşti. „Această distribuţie s-a făcut cu o zi înaintea întîlnirii din Deltă, de o comisie mixtă. Abia apoi au început discuţiile”, a subliniat Petran.

Cei doi lideri au mai precizat că bătălia care se dă pentru Colegiul 3 exclude o eventuală ruptură a alianţei. „Ca preşedinte interimar al organizaţiei municipale, susţin cu tărie această alianţă, pe care o consider foarte bună. Obiectivul nostru în aceste alegeri este să cîştigăm cît mai multe locuri de parlamentari în dauna Partidului Democrat. Ăsta este obiectivul nostru, ca alianţă. Sigur că pot exista neconcordanţe – sîntem două partide mari, cu programe foarte diferite, dar care se pot înţelege şi vom merge înainte. Nu consider că sînt neînţelegeri, ci neconcordanţe în legătură cu care noi, ca organizaţie municipală, trebuie să ne exprimăm poziţia”, a explicat Chira bătălia pentru Colegiul 3.

În ceea ce priveşte candidatura lui Mircea Giurgiu, precum şi lista finală a candidaţilor USL la alegerile parlamentare din decembrie, cei doi liberali au precizat că decizia finală va fi luată la nivelul conducerii centrale a alianţei. Comentînd refuzul PSD Cluj, de a susţine candidatura lui Mircea Giurgiu şi de a şi-l asuma drept candidat – lucru afirmat public de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Remus Lăpuşan –, Petran a sugerat că e mai importantă legătura pe care  Giurgiu o are „la centru” decît aici, pe plan local.

„Candidatura lui Giurgiu poate fi validată şi de la Bucureşti, nu trebuie neapărat validată de Cluj. În cadrul organizaţiilor care au obţinut un scor mai mic decît media pe ţară, atributul stabilirii candidaţilor revine Bucureştiului”, a lămurit liberalul. Practic, această explicaţie face inutilă conferinţa de presă de ieri – ca şi pe cea susţinută de PSD cu cîteva zile înainte -, lăsînd a se înţelege că devreme ce Giurgiu a fost acceptat ca şi candidat PSD, iar acesta nu doreşte să candideze decît în Colegiul 1 deputaţi, colegiul cu pricina revine social-democraţilor. Prin urmare, rocada nu poate avea loc, iar Colegiul 3 deputaţi este al PNL. Rămîne de văzut care dintre cei trei aspiranţi liberali va fi validat drept candidat.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.