“Ochiul Boului”: În groapa de gunoi a Europei

La Repubblica

La 10 kilometri de Bucureşti se află cea mai înspăimîntătoare groapă de gunoi a Europei, o zonă în care cireşii nu mai fac cireşe, grădinile de legume au murit, iar oamenii sînt condamnaţi. Numele i l-a dat valea: Ochiul Boului. Pînă în urmă cu circa 30 de ani a existat aici un lac şi o păşune. Apoi, Ceauşescu a decis să se aducă aici gunoaiele capitalei, iar Ochiul Boului a fost îngropat pentru totdeauna. Pe o suprafaţă de 119 hectare se află o cocoaşă îmbibată cu apă, care se lungeşte şi se lărgeşte, urcă, coboară, se ridică din nou pînă la 40 de metri, iar în interior are cratere fumegînde ca vulcanii, gropi negre şi crevase.

Ne aflăm pe una dintre prăpastiile unde unii au dorit să transporte “gunoiul” din Napoli, să ascundă acea mizerie care se întinde între Portici şi Vezuviu, aici, unde se face să dispară totul, orice fel de gunoaie. Cele de la Bucureşti şi cele care vin de departe, cele înghesuite în maşini de gunoi vechi care apar pe rampe după apusul soarelui, containerele care debarcă în portul Constanţa, vagoane care pleacă din Bulgaria, încărcături fantomă care vin de la Istanbul. Şi chiar din Italia. Schimburi, traficuri, mafii.

Dacă Popeşti Leordeni este construit cîţiva metri mai sus, Glina este şi mai bătută de soartă. Se află jos, zdrobită şi sufocată.

Primarul Marin este resemnat: “Ne-au luat viaţa zi de zi şi an de an, ne-au ucis încet într-o cameră de gazare”. Explică apoi cum au ajuns gunoaiele capitalei la uşa zonei sale. În 1976, Nicolae Ceauşescu a decis să depoziteze gunoiul întregului Bucureşti tocmai aici, în sud-est, în cîmpia care avansează 350 de km pînă la Constanţa, la Marea Neagră. Buldozerele au sosit imediat. În 1978 a început să se descarce gunoiul. Au dispărut rîul, lacul, vacile. O prăpastie şi un munte, o altă prăpastie şi alt munte.

Aşa a crescut cel mai mare depozit de gunoaie urbane din România. Au fost deschise gropi de fiecare parte. În 1981, 1987, 1994, 2001 şi 2004. Mai rău decît dictatorul au reuşit să facă doar cei care au cumpărat depozitul ulterior. L-au umplut. De fiecare dată cînd terminau umplerea gropilor existente începeau să sape alte gropi. Sapă neîncetat în putrefacţia de la Ochiul Boului.

“Drumul balcanic” al gunoaielor trece între Glina şi Popeşti Leordeni. Cine conduce acest depozit românesc? Cine este proprietarul Ochiului Boului? “Dl Victor”, au răspuns la telefon. Firma se numeşte “Ecorec Sa”, iar directorul său general se numeşte Victor Dombrovshi. Directorul de producţie este fiul său. Directorul de personal este nepotul său. Totul în familie. Cel care se prezintă drept “domnul” gunoaielor din Bucureşti a pus să supravegheze marele depozit de gunoaie de către o bandă de romi.

“Daţi-l afară pe rahatul de italian”, a ordonat Victor imediat după ce reporterul a intrat în regatul său. Nu-i plac băgăcioşii. Dar nu are ceva cu italienii. Dimpotrivă, cu ei a făcut întotdeauna multe afaceri. Gunoaiele îi unesc. Fiecare maşină de gunoi care trece dincolo de gard reprezintă o grămadă de bani pentru Dombrovshi şi asociaţii săi.

Acţionarii minoritari au fost, pînă în urmă cu cîteva luni, doi fraţi din Rieti (centrul Italiei), Sergio şi Giuseppe Pileri, întreprinzători de succes la Bucureşti. Au interese în jocuri de noroc, hipodromuri, imobiliare, companii informatice. Sînt, de asemenea, editorii “Piazza Italia”, “periodicul de informaţie europeană al italienilor din România”.

Acţionarul majoritar al “Ecorec Sa”, care are în patrimoniu abisul de la Ochiul Boului, este un sicilian foarte cunoscut. Pentru magistraţii din Palermo este Massimo Ciancimino, fiul lui Don Vito, primarul mafiot de notorietate din anii “70.

Gunoaiele nu au frontiere, la fel ca banii. La 21 octombrie, cu doi ani în urmă, Victor Dombrovshi a vîndut pentru suma de 9 milioane şi 375.000 de euro 82% din firma sa “Ecorec Sa” către “Agenda 21”, o societate controlată de “Sirco spa”, care la rîndul său este controlată de către tînărul Ciancimino prin avocaţii săi folosiţi ca acoperire. În tranzacţionarea vînzării consultant a fost un vechi prieten al sicilienilor, inginerul Romano Tronci. Este un cunoscător profund a ceea ce înainte de căderea Zidului Berlinului au fost “ţările din Est”. Are relaţii bune la Milano, unde a fost implicat în Tangentopoli, dar a dat ceva lovituri şi în Sicilia.

Capii din Corleone îl spuneau “comunistul”, deoarece se ocupa de unele contracte pentru “breslele roşii”. Este vorba de contracte privind gunoaiele.

Există un “circuit” al gunoaielor. Italia, România, Milano, Palermo, Roma, Napoli – aceleaşi nume şi aceleaşi adrese. Un joc enigmatic al siglelor, acţiunilor cedate sau cumpărate pentru a crea confuzie, “cutii chinezeşti”, administratori legali care se înregistrează la camerele de comerţ şi semnează contracte de milioane.

Ne-am dus să căutăm birourile companiilor care trimit la “Agenda 21” a lui Massimo Ciancimino. De la Ochiul Boului la kilometrul zero din Bucureşti, în inima capitalei. Există “Ecorec Sa”, “Salub” “Ecologica Mureş” şi “Ecologica Baicoli”. Toate au fost înfiinţate pentru a recicla gunoiul, le-am găsit pe toate în sectorul 2, Strada Tunari nr 49. Este o clădire de culoare corai, aflată la mai puţin de un kilometru de centru, un bloc înainte de sediul IGP, Inspectoratul General al Poliţiei Române. În Strada Tunari nr 49 se află şi redacţia publicaţiei “Piazza Italia” şi biroul “Agenzia Obiettivo Lavoro”, care aparţine tot fraţilor Pileri. O lume mică la capătul lumii. Se cunosc toţi. Gunoiul este un adeziv care nu îi dezlipeşte niciodată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.