Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 9 octombrie

Blum Zoltan : “ Tinerii trebuie să cunoască tragedia Holcaustului, pentru ca ea să nu se mai repete niciodată”

Întîlnirea de luni, 8 octombrie, organizată de catedra de istorie a Şcolii ‘Alexandru Vaida Voevod’ /director prof. Lavorica Şerban – prof. Camilia Zanc/director adjunct, prof. Gelu Fodor, prof. Gabriel Girigan, prof. Nicolae Zota – nu va fi cu siguranţă, uitată de cei prezenţi. Copiii şi cadrele didactice au avut prilejul unei întîlniri memorabile, care nu se va uita deloc şi nu se va putea uita deoarece invitatul Şcolii a fost domnul Blum Zoltan, nume cunoscut, nume apreciat, unul din supravieţuitorii lagărului de tristă amintire, Auschwitz, singurul din vechiul Armenopolis.

Blum Zoltan s-a născut la 10 octombrie – La mulţi ani !, Domnule Blum – , 1927, Fizeşu Gherlei. La 16 ani “am fost scoşi din casă, tata, mama, sora Margareta, eu şi un frate şi duşi la Fabrica de cărămizi, ghetoul din Gherla. De aici am fost duşi la Fabrica de cărămizi din Cluj de unde am fost încărcaţi în vagoane de vite şi duşi la Auschwitz, duşi sub supravegherea jandarmilor maghiari, preluaţi apoi de soldaţii armatei germane. Încă înainte de a fi deportaţi părinţii au fost decăzuţi din drepturile lor, cu toţii fiind obligaţi să purtăm Steaua lui David. Trebuie să menţionez că doi din fraţii mei, Eugen şi Ernest, au fost luaţi din casă şi duşi la lucru în Ucraina, cu hainele de pe ei ! Eugen a murit, nu ştim nimic despre el. Tata Mauriţiu, mama Berta şi sora Margareta au murit la Auschwitz.

La Auschwitz am fost preluaţi de ofiţeri ai armatei germane, dar şi de deţinuţi evrei, selecţia făcîndu-se imediat după ce am fost daţi jos din vagoane, de Mengele. Împreună cu fratele meu am fost trimis în stînga, tata, mama şi sora spre dreapta. Circa 10.000 de oameni am fost băgaţi într-un depozit, unde ne-am dezbrăcat, uşile s-au închis şi s-a dat drumul la apă. Ne-au tuns, ne-au numărat, A 10919 este numărul pe care l-am primit eu, fratele meu primind numărul următor. A. 10920. Am devenit un număr, atît. Pe baza acestui număr am primit alte haine, de deţinut, vărgate. Au urmat zile în care am muncit 12, 14 ore pe zi, lîngă Auschwitz, la Buna, lîngă Monovitz, unde am lucrat, eram peste 20.000 de deţinuţi de la Auschwitz şi Birkenau, la construirea unei fabrici ce ţinea de IG Farben. Condiţiile în care am lucrat nu se pot uita, cu o hrană din apă caldă şi colorată, pîine din tărîţe şi rumeguş, o supă din sfeclă furajeră, haine subţiri, apeluri nesfîrşite, indiferent de anotimp. După ce trupele sovietice au intrat în Polonia, am fost luaţi şi duşi într-un alt lagăr la Mauthausen, duşi pe jos, cum duci turmele. Cei care nu au rezistat drumului, au fost împuşcaţi şi abandonaţi pe drum. La Mauthausen a urmat o altă selecţie, după care am fost duşi într-un lagăr din corturi şi unde au fost aduţi şi deţinuţi din Ucraina. Acolo mi-am întîlnit un verişor şi un consătean, tot acolo l-am reîntîlnit şi pe fratele meu Ernest. Cînd am fost eliberaţi de către armata americană, în mai 1945, aveam 21 de kg şi nu mai puteam sta pe picioare. Au urmat trei luni în care am fost atent supravegheaţi medicali şi trataţi corespunzător, supravieţuind foarte puţini. Am fost întrebaţi unde vrem să mergem, să ne stabilim. Eu am ajuns la Budapesta, iar de acolo, în noiembrie, 1945, acasă. Blum Matei s-a stabilit în Israel, în 1949, unde a şi murit. Eu sînt un om simplu, fără multă şcoală, şapte clase. Tinerii de azi trebuie să cunoască tragedia Holocaustului, să o cunoască bine pentru ca ea să nu se mai repete niciodată. Nu contează nici etnia, nu contează nici religia, contează calitatea de OM”.

La Fizeşu Gherlei, în perioada interbelică, existau nouă familii de evrei, toate deportate ! Doar şapte au scăpat din infern, reîntorcîndu-se acasă. Este o realitate tristă, una care trebuie cunoscută la adevărata ei dimeniune.

Întîlnirea organizată de şi la Şcoala ‘Alexandru vaida Voevod” , sugestiv intitulată Cînd pendulul s-a oprit…, se înscrie în suita întîlnirilor anuale, de comemorare a victimelor Holocaustului, demers educaţional materializat prin mese rotunde, invitaţi, proiecte artistice (desene, colaje, coregrafie), impactul asupra elevilor, copiilor în general, fiind deosebit. O dovedeşte şi premiul III obţinut în 2010, de Victor Părău, la faza naţională a concursului Memoria Holocuastului, iulie, Braşov.

Mai trebuie menţionat un aspect imprtant. Prof. Camilia Zanc, profesor de istorie, este absolventa cursului ‘Predarea Holocaustului în şcolile din România’ (2006-2007), dar şi a stagiului internaţional de perfecţionare pe problemele Holocaustului, organizat de Institutul Yad Vashem din Ierusalim, în cadrul Programului de colaborare bilaterală, România – Israel (2008).

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.