Despre funie în casa spînzuratului

Ilie CĂLIAN

Multe milioane de români trăiesc dezamăgirea faţă de ceea-ce cu oarecare naivitate – consideraseră multă vreme drept idealul de drept, democraţie şi bune practici politice şi parlamentare, acela oferit de democraţiile vest-europene, din Uniunea Europeană. Deziluziile sînt pe măsura speranţelor pe care şi le-au pus în integrarea în NATO şi UE, văzute ca lumi în care curge lapte şi miere; în care “vorba” este cuvînt de onoare care se respectă şi nu palavre demagogice, politicianiste; în care dreptul este drept şi nu are două măsuri; în care toţi sînt cu adevărat egali, nu unii mai egali decît alţii. Mulţi îşi vor fi amintit o fabulă a lui Gr. Alexandrescu, din secolul XIX: “Noi vrem democraţie, dar nu pentru căţei”.

“Căţeii” din Uniunea Europeană sînt – ca de-a lungul întregii istorii a omenirii – popoarele mici, uşor de îngenunchiat. Uşor de îngenunchiat mai ales atunci cînd, în baza unei vechi tradiţii, au multe cozi de topor, gata să-şi trădeze poporul şi ţara de dragul unor interese personale. Iar acum “căţelul” cel mai oropsit pare a fi România. Dar nu pentru că ar fi cel mai mic şi mai slab dintre popoarele europene, ci pentru că este cel mai mare producător calificat de cozi de topor.

L-am auzit – miercuri, în Parlamentul UE – pe unul dintre “intelectualii subţiri” ai lui Băsescu, unul, dintre cei care, alături de Monica Macovei, varsă hîrdaie de zoaie şi otravă împotriva propriului popor, l-am auzit pe Cristian Preda condamnînd vehement “tirania majorităţii” din România, adică a USL. Ideea în sine e valabilă: nu este de acceptat niciun fel de tiranie, iar majoritatea trebuie să ţină seama de existenţa, doleanţele şi adevărurile pe care le rosteşte o minoritate oarecare. Trec peste faptul că aserţiunea sa falsifică realitatea: rezultatul referendumului, organizat absolut conform legii, este corect … conform Constituţiei. Aşadar, nu este vorba de tiranie, ci de un lucru normal într-o democraţie. Absurd este, însă, faptul că acest europarlamentar român PDL, din “familia” parlamentarilor “populari”, deplîngea tirania majorităţii într-un for în care exact “popularii” sînt majoritari şi îşi exercită tirania asupra celorlalte formaţiuni politice europene. Aşadar, l-aş fi aplaudat pe acest vehement “intelectual subţire”, dacă scopul intervenţiei sale nu ar fi fost tocmai exercitarea tiraniei propriilor colegi de ideologie (care-o fi asta).

Deziluzia cea mare a multor milioane de români nu este legată de faptul că o grupare de cozi de topor a cerut punerea la zid a României, a propriei ţări; că au asistat iarăşi la vechea practică a trădării intereselor ţării în faţa unor Înalte Porţi. Asta s-a tot întîmplat în istoria noastră. Dezamăgirea lor constă în faptul că istoria prea se repetă, că modelul de democraţie şi probitate morală pe care ar trebui să-l reprezinte parlamentul Uniunii Europene nu este un model; că Dîmboviţa nu este, în ultimă instanţă, cu nimic mai murdară decît orice alt rîu european.

Spunea premierul Victor Ponta despre PDL că este fanariot, pus doar pe furt şi sărăcirea ţării, pentru a-şi asigura domnia prin forţa unei Înalte Porţi. Aşa este. Dar să nu uităm că “revoluţia portocalie” care i-a adus în fruntea ţării pe Băsescu şi partidul său a fost sponsorizată cu bani şi mijloace de propagandă chiar de către Înalte Porţi. Or fi obrajii acestora mai curaţi decît ai fanarioţilor băsescieni?!

Riscul cel mare este ca populaţia României să confunde, pentru multă vreme, acest incident cu însăşi esenţa democraţiei, iar poziţia unor politicieni cu aceea a ţărilor din care fac parte aceştia, aflaţi momentan pe val. Nu că ar trebui să ne facem iarăşi iluzii: statele au doar interese statornice, pigmentate cu puseuri de prietenie sau agreabilă indiferenţă. Aşa cum este acum, Uniunea Europeană este departe de a alcătui o formaţiune care să fi extirpat glanda care determină un stat să se chivernisească în paguba altora. Iar dacă fiecare ţară din UE îşi urmează propriile interese -–inclusiv în dauna României -, şi România trebuie să vegheze asupra propriilor interese, chiar dacă nu este destul de puternică pentru a dăuna altora.