Jubileu: 300 de ani de prezenţă franciscană la Dej

Marţi, 21 august, comunitatea romano-catolică din Dej s-a reunit, împreună cu invitaţii săi, pentru o sărbătoare de suflet prilejuită de împlinirea a 300 de ani de la stabilirea în oraş a călugărilor franciscani, care vor pune bazele unei parohii, edificînd, apoi, o mănăstire şi o biserică. Manifestarea, la care au fost prezenţi preoţi şi călugări franciscani din toată Transilvania, a constituit de asemenea o rememorare a „trecutului mai apropiat de noi”, respectiv anul 1952, cînd 47 de franciscani au fost „trimişi cu domiciliu obligatoriu” la Dej.

După Sfînta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi catolici şi greco-catolici, primarul Costan Morar a felicitat comunitatea romano-catolică din Dej, subliniind importanţa acesteia în dezvoltarea spirituală a oraşului şi respectul datorat celor care au marcat istoria acestor locuri. Evocarea acestei istorii, adesea tumultuoasă, a revenit atît gazdelor, prin părintele paroh Kovacs Csaba (frater Antal) şi părintele Fecheta Jenö, cît şi prin ceilalţi vorbitori, Zomora Márta şi Gordon Edina.

Emoţionante au fost şi cuvintele rostite de Lászlofi Arpad, fost cantor al bisericii timp de 30 de ani, dar mai ales de călugării Leonard şi Ervin, care şi-au petrecut tinereţea la Dej, cu forţa. Amintiri completate de preotul greco-catolic Tadiciu Matei şi atestate de expoziţia foto-documentară organizată cu acest prilej.

Dezvelirea unei plăci jubiliare şi o agapă creştinească au încheiat sărbătoarea bisericii dejene, în egală măsură şi o sărbătoare a dejenilor. Pentru că, lucru dovedit, fără respectul şi iubirea cuvenite semenilor, indiferent de religie şi etnie, o comunitate nu poate supravieţui vicisitudinilor istoriei.

În Transilvania, existenţa catolicismului este consemnată din secolele XI-XII, devenind religie majoritară pînă în secolul al XIII-lea. Dejul, ca cetate întemeiată de coloniştii saşi şi flamanzi, atestat documentar în 1214, nu face excepţie. Potrivit istoricului Kádár Jozsef, primii misionari catolici care se stabilesc în cetate sînt călugării augustini care, în 1310, dispun de un claustru şi o biserică edificate pe teritoriul unde astăzi se află cinematograful „Arta”. Odată cu valul Reformei, mare parte din augustini devin luterani, pentru ca, în perioada 1540-1554, preoţii şi populaţia oraşului să devină unitariană, iar apoi, pînă la sfîrşitul secolului XVII, reformată.

În 1703, „custodia ardeleană catolică” – scrie preotul George Mânzat în „Monografia oraşului Dej” – l-a trimis „pentru propagandă” pe călugărul franciscan Lamprich Imre, dar fără rezultat, „din cauza tulburărilor ivite cu războiul racoţian”. După încheierea războiului, în 1712 este trimis la Dej călugărul franciscan Werner Konrad. Persoană cultivată, carismatică şi excelent orator, Konrad reuşeşte în scurt timp să cîştige adepţi şi susţinători importanţi pentru catolicism.

La început, serviciul divin are loc într-o chilie a Casei Rakocziene, după care – într-o grădină dăruită ordinului franciscan de familia Rácz este ridicată o casă cu patru chilii, iar între 1715-1717 o capelă ce va servi ca loc de închinare pentru romano-catolici, pînă la edificarea noii biserici. Începută în 1718, după planurile arhitectului Einsenbeitl György János, biserica, construită în stil baroc şi avînd hramul Sfîntului Anton din Padova, va fi terminată complet, împreună cu mănăstirea, abia în 1780. Lucru posibil datorită contribuţiei enoriaşilor şi a numeroşilor susţinători ai ordinului, un sprijin substanţial fiind acordat călugărilor franciscani de groful Korniş.

Începînd cu 1715, sub egida franciscană se înfiinţează şi o şcoală romano-catolică, primele cursuri, cu limba de predare latina, avînd loc în incinta claustrului. În 1829 se construieşte „şcoala pentru băieţi”, care va fi frecventată nu doar de catolici, şi unde „mulţi preoţi români şi intelectuali din jur – spune tot Mânzat – şi-au însuşit primele cunoştinţe”, învăţatul canonic din Blaj, Gavril Man, fiind unul dintre ei. În paralel, funcţiona şi o şcoală de fete (din 1864), condusă de călugăriţele ordinului Notre Dame. Ambele şcoli au fost desfiinţate în 1948.

Menirea educativă a călugărilor franciscani nu s-a stins însă, astfel că, la ora actuală, prin Societatea Sfîntul Bonaventura, biserica patronează un internat şi o cantină pentru elevii din zona rurală, care studiază în liceele dejene.

Sigur, ar mai fi multe de spus despre rolul călugărilor franciscani în viaţa Dejului, despre bogata bibliotecă a mănăstirii, despre personalităţile care i-au înnobilat trecutul şi despre cei care îi conduc astăzi destinele. Mă rezum însă doar la a spune că, atunci cînd oamenii sfinţesc cu adevărat locul pe care îl ocupă în marea lucrare a Domnului, fără prezenţa acestei mici comunităţi de călugări umanişti, în adevăratul sens al cuvîntului, Dejul ar fi fost mult mai sărac.

Magdalena Vaida