Bilanțul negru al pandemie la Cluj

În primele trei zile ale lunii noiembrie, în județul Cluj s-au înregistrat 37 de decese din cauza COVID iar pe parcursul lunii octombrie și-au pierdut viața din cauza noului virus 306 persoane. Comparativ, în luna octombrie a anului trecut au decedat din cauza COVID 39 de persoane. Practic avem o creștere a numărului de decese în luna octombrie a acestui an față de perioada similară a anului trecut cu peste 780 la sută. De la începutul anului și până acum, în județul Cluj au fost răpuse de noul virus 1119 iar anul trecut s-au înregistrat 338 de decese. Asta înseamnă o creștere a deceselor din acest an cauzate de COVID cu peste 330 la sută.

Grupul de Comunicare Strategică a informat miercuri că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 451 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, printre care doi tineri, unul de 23 de ani din Constanţa şi celălalt de 28 de ani din Botoşani, ambii nevaccinaţi anti-COVID.

Conform GCS, unul dintre cei doi tineri prezenta comorbidităţi. Dintre decesele anunțate miercuri, 12 au fost în județul Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.