Macarie Drăgoi, Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2011, 465 p.

P.S. Părinte Episcop Macarie propune o carte deosebit de interesantă despre biconfesionalismul românesc din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX. Este în egală măsură şi foarte importantă, deoarece este prima carte dedicată exclusiv relaţiilor interconfesionale dintre ortodocşi şi greco-catolici între 1867-1916, chiar dacă au mai fost scrise studii speciale sau capitole în alte cărţi despre acest fenomen. P.S. scrie cu obiectivitate şi mai ales cu o viziune globală asupra vieţii bisericeşti din Transilvania în perioada respectivă, o foarte bună cunoaştere a practicilor şi normelor bisericilor româneşti, rezultatul asimilării unei ample şi valoroase bibliografii şi a unui impresionant material arhivistic.

Impresionează, de asemenea, stăpînirea foarte bună a problematicii istorice transilvănene în perioada menţionată, ceea ce îi permite să integreze cu foarte bune rezultate istoria celor două biserici româneşti în fenomenul general al istoriei transilvănene.

Exemplar documentată, cartea, deşi intitulată Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe , este, în fapt, o istorie a vieţii bisericeşti a românilor ardeleni, deoarece tema focus, relaţiile interconfesionale, îi oferă posibilitatea să treacă în revistă o gamă largă de teme ilustrînd atît istoria instituţională a celor două biserici, cît mai ales practici, atitudini, comportamente ale clerului şi ale credincioşilor, care au influenţat relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici.

Perioada pe care o tratează cartea P.S. Macarie este una extrem de complexă pentru societatea românească confruntată cu fenomenul modernizării, al luptei pentru emancipare naţională, pentru apărarea identităţii şi limbii româneşti, pentru ridicarea culturală, economică sau socială. Fenomenele generale ale societăţii le regăsim în evoluţia celor două biserici după revoluţia din 1848-1849, confruntate de fenomenele secularizării, prin interesul statului modern de a lua sub controlul său domenii importante ale vieţii sociale, cum au fost educaţia, învăţămîntul, familia, căsătoria, divorţul. În pofida autonomiei celor două biserici, legiferată în 1868, statul s-a amestecat, adeseori brutal în viaţa acestora, limitînd tot mai mult autonomiile confesiunilor româneşti, la adăpostul cărora se încerca apărarea limbii şi a individualităţii naţiunii, tot mai mult ameninţate de programul de asimilare, de deznaţionalizare, tot mai evident după 1875.

Aşa cum demonstrează toate capitolele cărţii, relaţiile dintre cele două confesiuni au fost influenţate de o multitudine de factori, dintre care cel economic a fost determinant pentru susţinerea bisericilor şi şcolilor româneşti, dezavantajate în raport cu cele ale naţiunii dominante. Acesta a fost şi motivul care a determinat ierarhiile bisericilor româneşti să colaboreze în mişcarea pentru emancipare naţională. Principiul solidarităţii naţionale a triumfat de cele mai multe ori deasupra separaţiei confesionale, situaţie pusă în lumină de autor de la 1848 pînă la primul război mondial. Deşi după 1865 ierarhii bisericilor româneşti au pierdut rolul de conducători politici, au păstrat pe acela de căpetenii naţionale, la care societatea românească a făcut continuu apel. Mişcarea naţională a încorporat un contingent mare de reprezentanţi ai clerului şi după formarea Partidului Naţional Român, care a folosit deseori canalele celor două biserici pentru a comunica cu societatea românească. Această solidaritate despre care am vorbit a fost posibilă şi datorită înţelepciunii celor mai mulţi dintre arhierei, chiar şi atunci cînd au fost obligaţi să facă compromisuri cu puterea. Chiar şi atunci cînd au existat diferende sau tensiuni, relaţiile au fost cordiale şi frăţeşti, dialogul a fost menţinut, încît, pe bună dreptate, remarcă autorul, relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici au intrat în normalitatea vieţii cotidiene, s-au stabilizat după 1870. Disputele sau trecerile de la o confesiune la alta reprezintă accidente, nu o normalitate, chiar dacă arhivele reflectă mai mult.

Frecvent istoriografia a consemnat faptul că populaţia românească din nordul Transilvaniei era majoritar greco-catolică, în timp ce românii din sudul provinciei erau preponderent ortodocşi. P.S. Părintele Episcop Macarie trasează o linie de demarcaţie a celor două blocuri confesionale româneşti, care pornea din Munţii Apuseni, străbătea Alba, Mediaş, Sighişoara şi se oprea în Secuime, unde românii din Mureş şi Covasna erau greco-catolici cei mai mulţi, iar cei din Trei Scaune erau ortodocşi. Este o linie imaginară, deoarece şi la sudul ei se găseau greco-catolici, în Haţeg sau Făgăraş, legaţi de existenţa Regimentului de la Orlat, iar la nord de această linie erau enclave ortodoxe în zonă Lăpuşului, Clujului şi a Bistriţei.

Relaţiile dintre cele două biserici româneşti au fost variabile, de la colaborare şi solidaritate pînă la raporturi tensionate. Cel mai bine s-au putut înţelege diferendele sau conflictele cu ocazia convertirilor, individuale sau colective, ale preoţilor şi ale mirenilor.

Cartea P.S. Părinte Episcop Macarie ilustrează o realitate, o istorie, o viaţă bisericească care s-a desfăşurat în condiţii nu întotdeauna prielnice din multiple puncte de vedere, economic, social, politic ş.a., care uneori a plătit tributul biconfesionalismului românesc, dar în cele mai multe cazuri s-a desfăşurat în interesul credincioşilor şi al naţiunii.

Misiunea noastră a fost uşurată de limpezimea stilistică a textului, de structura bine gîndită şi excelent pusă în pagină, de informaţia inedită care ne copleşeşte, de capacitatea de argumentare şi de reconstituire. Părintele Macarie este un povestitor de talent, aşa cum ne-a obişnuit şi cu celelalte contribuţii ale Sfinţiei Sale, scriind în buna tradiţie a povestitorilor ardeleni, spre înţelesul tuturor, fără abuz de erudiţie sau preţiozităţi. A încheiat cartea prin editarea în Anexe a unor documente edificatoare pentru tema propusă dezbaterii istorice, pe care a scris-o aşa cum a simţit-o, ca un om al Transilvaniei, al satului românesc şi ca un bun român, aşa cum a fost întotdeauna.

Nicolae BOCŞAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.