Contradicţii

RADU VIDA

Învăţămîntul. O problemă pentru toată Europa. Ca în toate cele,starea de echilibru este cea mai bună. În cazul nostru, balanţa nu trebuie să fie înclinată spre nici una dintre formele de învăţămînt. Iar mult hulita planificare îşi are rolul ei bine determinat. Nu dirijismului! De acord. Dar societatea nu-şi poate permite să „fabrice” tot felul de pregătiţi în domenii propuse după ureche. Există nevoi. Nevoile trebuie cunoscute. Iar cunoaşterea lor nu se poate face decît printr-o atentă distribuţie a locurilor. Pentru că – e clar – dezechilibrele se plătesc. Atît de către oameni, cei care urmează cursuri fără valabilitate şi cerere socială, cît şi de către societate.

Acum, dirijismul vine de la Bruxelles. Şi chiar dacă ele sînt recomandări, unii le pun în practică, fie pentru a arăta cît de europeni sînt ei, fie pur şi simplu pentru că li se potriveşte intereselor proprii.

O ciudat de contradictorie „recomandare” face şi comisarul (ce nume!) pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret de la UE. Androulla Vassilion spune că studiile superioare sînt cea mai bună asigurare împotriva şomajului. Şi tot în context, recunoaşte că absolvenţii de studii superioare găsesc tot mai greu locuri de muncă. Cu toate că Occidentul n-a exagerat în promovarea unor specializări de-a dreptul surprinzătoare în învăţămîntul superior, s-au ivit probleme şi în lumea civilizată cu inserţia profesională a unor studenţi care au îmbrăţişat cariere de rezonanţă: management, marketing, bussines. Pe de altă parte, libertatea unor instituţii particulare de învăţămînt din Occident a condus la pregătirea unor specialişti cu mult peste cerinţele şi nevoile proprii, aşa că aceştia s-au îndreptat spre ţările cu economii emergente. Evident, ocupînd locul autohtonilor în domenii neabordate de către aceştia.

Pe de altă parte, toată lumea este de acord că, la noi,studiile superioare au detronat alte feluri de pregătire şcolară, iar mult trîmbiţata „populaţie calificată” a devenit un mit. Nu numai că s-au redus sau s-au desfiinţat şcolile postliceale şi profesionale, dar pînă şi calificarea la locul de muncă a devenit mai greoaie, datorită reducerii drastice a numărului de unităţi productive. Oricum, faţă de sistemul occidental, la noi calificarea are durata cuprinsă între 6 luni şi 2 ani. Pe cînd în ţările mai avansate, nici cea mai slabă calificare la locul de muncă nu poate avea loc sub 3 ani. Iar „cea mai slabă” nu există, pentru că fiecare cere folosirea la maximum a potenţialului fiecărui tînăr.

Există o ţară a tuturor în ceea ce priveşte abandonul şcolar. Şi, aici, nu mă refer strict la definiţia fenomenului, care spune că abandonul reprezintă procentajul de tineri între 18 şi 24 de ani care deţin cel mult calificări de nivel gimnazial şi nu participă la nici o formă de învăţămînt sau formare.  În Europa cauzele sînt multiple, dar la noi, există o cumplită lipsă de şansă. Organizarea învăţămîntului, în general, mai bine spus dezorganizarea lui, prin „ naveta” continuă, în loc de internate bine dotate şi canalizate total spre studiu, au făcut să deţinem recordul de nedorit de abandon în proporţie de 17,5%. Avînd tupeul de a ne lăuda, că faţă de anii trecuţi, situaţia s-a îmbunătăţit! Cît despre competitivitate? Am atras atenţia şi altădată că studiul în limbile germană, maghiară, engleză nu produc decît „absolvenţi” pentru alte pieţe de muncă. Iar programa… e cît se poate de paralelă cu nevoile adaptării imediate, de aici sau de aiurea.