Filme TIFF 2012, 1 – 10 iunie. 10 pentru FILM

 Toate zilele festivalului sînt deosebite, toate aduc ceva nou, toate sînt interesante şi, fără exagerare, toate evenimentele trebuie onorate. Ieri, joi, 7 iunie, un eveniment cel puţin, a avut conotaţii aparte. Mă refer la momentul 10 pentru FILM, zece actori selectaţi de un juriu de profesionişti din teatru şi film -Tudor Giurgiu, Irina Margareta Nistor, Andreea Iacob, Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Andreea Dumitru, Răzvan Penescu – zece actori care s-au remarcat în teatrele din ţară, dar care nu au avut şansa afirmării pe marele ecran. Alături de cei zece actori se află alte două nume, selectaţi într-o secţiune distinctă, ‘Tinere Speranţe’.

Sînt prezenţi la Cluj-Napoca în cadrul proiectului 10 pentru FILM , actorii Cristian Balint (actor independent), Colin Buzoianu (Teatrul German de Stat Timişoara), Lari Giorgescu (Bucureşti), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), Maria Obretin (actor independent), Petho Aniko (Teatrul Maghiar de Stat Cluj – Napoca), Elena Popa (Teatrul ‘Andrei Mureşeanu’ din Sf. Gheorghe), Torok Olga (Teatrul German din Timişoara), Raluca Vermeşan (UNITER 2012 pentru debut, rolul ‘Helen’ din spectacolul XXL de Neil LaBute, regia Cristi Juncu), Vlad Bălan (absolvent de liceu/examen de bac la orizont, cursant al Şcolii de actorie de film, clasa Dragoş Bucur), Mădălina Ciotea (Teatrul ‘Anton Pann’ din Rîmnicu Vîlcea).

Geraldine Chaplin

Finalul de săptămînă devine tot mai ofertant. Au început Zilele Filmului Românesc, a început şi Ziua HBO, este greu de ales între un film sau altul. Cu siguranţă atenţia se va îndrepta spre Geraldine Chaplin, nume însemnat al cinematografiei mondiale. Nume asupra căruia mă voi opri în ediţia de mîine a cotidianului nostru.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.