A scăzut numărul locurilor de muncă vacante

În primul trimestru din acest an, rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,61%, în creştere cu 0,08% faţă de trimestrul precedent, dar în scădere cu 0,08% faţă de aceeaşi perioadă din 2011.

Confrom datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în primele trei luni din acest an,în Romînia au existat 25.000 de locuri de muncă vacante, în creştere cu 3.400 de locuri de muncă faţă de trimestrul anterior. În comparaţie cu trimestrul similar al anului treciut, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 2.300.
Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile de distribuţie a apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,18%), în administraţia publică (1,15%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (1,07%).
La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile din industria extractivă (0,07%), producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,12%). Ca şi în trimestrele anului precedent, în industria prelucrătoare s-a concentrat circa o treime (8.300 locuri vacante) din numărul total al locurilor de muncă vacante, iar rata a fost de 0,82%.
Peste 12% din totalul locurilor de muncă vacante s-a înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (3.100 locuri vacante), în timp ce în administraţia publică (2.800 de locuri vacante) s-au concentrat puţin peste 11% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Împreună cu activitatea de învăţămînt (600 locuri vacante), sectorul bugetar însumează peste o pătrime (26%) din numărul total al locurilor de muncă vacante.

Angajatorii caută muncitori necalificaţi şi operatori
Cea mai mare cerere de forţă de muncă a fost pentru ocupaţiile de operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de maşini şi echipamente, respectiv de muncitori necalificaţi, iar la polul opus, s-au situat ocupaţiile aferente membrilor corpului legislativ, ai executivului, înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori, lucrători în domeniul serviciilor.
Cele mai multe locuri de muncă vacante au fost identificate pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate (5.800 locuri vacante), operatori la instalaţii şi maşini, asamblori de maşini şi echipamente (5.100 locuri vacante). Numărul cel mai redus de locuri de muncă vacante s-a constatat în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (80 de locuri vacante), urmate de ocupaţiile de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori (1.000 locuri vacante).

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.