Teleportare în timp transnistreană

New York Times

În multe privinţe la Tiraspol este încă anul 1990. Poate că statuia lui Lenin a fost răsturnată în restul fostei sovietosfere, dar ea dăinuie pe un piedestal în faţa clădirii Parlamentului din piaţa principală din Tiraspol, iar străzile sînt în continuare denumite după eminenţe comuniste, cum ar fi Karl Liebknecht. Exemplul cel mai elocvent al teleportării transnistrene în timp este steagul nerecunoscut al său: singurul din toată fosta URSS care are încă emblema comunistă a ciocanului şi secerii.

R.Moldova se află pe hartă, dar nu şi Transnistria – o republică separatistă nerecunoscută, lipsită de ceea ce experţii militari numesc “adîncime strategică” – capacitatea de a te retrage fără a suferi în mod automat o înfrîngere. Ea are însă un avantaj strategic faţă de RMoldova, care s-a dovedit suficient de crucial pentru a se separa în urmă cu 20 de ani: sprijinul Rusiei, mai precis al Armatei a 14-a Ruse, staţionate atunci în şi în jurul Tiraspolului – o forţă rusă redusă menţinîndu-se astăzi.

RMoldova era singura republică sovietică cu o majoritate vorbitoare de română. Resurgenţa naţionalismului moldovenesc, care a inclus legi de promovare a limbii naţionale în detrimentul limbii ruse, a iritat majoritatea rusofonă din estul ţării, de pe malul stîng industrializat al Nistrului.

Mai importantă pentru viitorul regiunii decît oţelul şi centralele electrice a fost identitatea fabricată pentru locuitorii săi: zone industrializate ca acestea, care au atras muncitori din întreaga Uniune Sovietică, au fost o versiune proletară a creuzetului american. În locuri ca acesta s-ar fi creat “homo sovieticus” şi aici, cel puţin, experimentul a reuşit. Dar, în loc de precursori pentru viitor, dezmembrarea URSS a transformat aceşti “bărbaţi şi femei noi” în relicve ale trecutului.

În acest fel, revolta care a dus la separarea Transnistriei nu a fost motivată de naţionalismul rus, ci de nostalgia sovietică, sau mai degrabă de incapacitatea de a imagina un viitor altul decît comunist. Timp de mulţi ani de la declararea independenţei, Transnistria a încercat să restabilească acea temelie ineficientă a comunismului, cu atîta nerăbdare respinsă în alte părţi: o economie planificată centralizat.

Tiraspolul nu este un însă un “Pompei” sovietic. Un vizitator din trecutul sovietic ar fi nedumerit de abundenţa de însemne cu compania Sheriff de pe toate clădirile – un conglomerat care domină întreaga economie a Transnistriei şi care deţine un lanţ de benzinării, un canal TV, o reţea de telefonie mobilă, un dealer auto, o firmă de construcţii şi clubul de fotbal FC Sheriff Tiraspol.

Într-un fel, Sheriff simbolizează drumul paralel al Transnistriei cu Rusia pe făgaşul de la socialism la capitalismul de stat. Numele său reflectă ocupaţia anterioară a celor doi fondatori – foşti agenţi KGB. Economia Transnistriei nu este doar monolitică şi oligopolică. S-a specializat în unele dintre activităţile deschise statelor infractoare: spălare de bani, trafic de persoane şi contrabandă de arme, printre alte industrii de pe piaţa neagră.

Transnistria rămîne o gaură neagră de legalitate la porţile UE şi o problemă urgentă. Se spune că RMoldova este pe un făgaş “ireversibil” de aderare, dar numai dacă rezolvă problema transnistreană. Reintegrarea în RMoldova este ultimul lucru pe care l-ar dori actuala conducere a Transnistriei. Mai degrabă ar fi absorbiţi de Rusia. În ceea ce o priveşte, Rusia preferă să ţină la distanţă republica separatistă, sprijinind autonomia sa, dar nerecunoscîndu-i independenţa.

Astfel, pînă cînd erodarea lentă a demografiei locale va modifica radical cîmpul de forţă politic, lucrurile rămîn aşa cum sînt. În căutarea disperată şi în mare măsură zadarnică de aliaţi, Transnistria şi-a unit forţele cu alte puncte care mocnesc ale fostei URSS – Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah, poreclite “Comunitatea statelor nerecunoscute”, care îşi recunosc reciproc independenţa. Toate cele patru “stătuleţe” sînt pioni ruseşti pe tabla de şah a “străinătăţii apropiate”, dar par blocate într-un impas cvadruplu. Sînt incapabile să supravieţuiască fără sprijinul Rusiei, dar Rusia nu este sigură dacă ele reprezintă nişte active sau nişte datorii. Lipsa de recunoaştere internaţională dă sentimentul de “limb” şi împiedică dezvoltarea economică – cu excepţia celei criminale de genul traficurilor.

Cît de mult face diferenţa legalitatea! Contrastul este deosebit de puternic cu Kaliningradul, enclava rusă de pe coasta Mării Baltice, acum una dintre cele mai performante regiuni ale Rusiei, atrăgînd investiţii occidentale şi beneficiind tot mai mult de apropierea de UE, în loc să fie împiedicată de izolarea sa de Rusia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.