Campanie ECCO: Copiii donează pentru copii

De Ziua Internaţională a copiilor, ECCO îi încurajează pe cei care trec pragul magazinelor sale să doneze pantofii pe care copiii lor nu îi mai poartă, în cadrul campaniei caritabile „Copii pentru copii”, ajunsă la cea de-a patra ediţie. De pantofii aduşi în magazinele ECCO se vor bucura peste 200 de copii aflaţi în grija asociaţiei „Ana şi Copiii” din Bucureşti.

Oricine poate dona pantofii rămaşi mici copiilor lor, în magazinele ECCO din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Cluj-Napoca, pînă în 10 iunie 2012. Ca o recompensă pentru gestul lor, ECCO oferă o reducere de 10% la cumpărarea unei perechi de pantofi din noua colecţie ECCO pentru copii. Pantofii donaţi în timpul campaniei vor fi apoi triaţi, igienizaţi şi recondiţionaţi – au anunţat reprezentanţii ECCO.

Potrivit acestora, donaţiile vor merge în final către copiii aflaţi în grija asociaţiei Ana şi Copiii din Bucureşti, care derulează programe menite să împiedice abandonul şcolar şi familial. Asociaţia, înfiinţată cu şase ani în urmă, se ocupă de 250 de copii provenind din familii numeroase, fără posibilităţi financiare, din Bucureşti şi din zonele limitrofe. Prin programele asociaţiei, copiii primesc regulat rechizite, îmbrăcăminte şi o masă caldă şi sînt ajutaţi la lecţii, în timp ce părinţii lor sînt consiliaţi şi ajutaţi să îşi găsească slujbe.

„Pentru o familie cu mulţi copii şi fără posibilităţi materiale, cumpărarea unei perechi de pantofi este un adevărat efort. Nu de puţine ori, doi fraţi împart aceeaşi pereche de pantofi: unul din ei poartă încalţările dimineaţa, la cursuri, iar celălalt frate încalţă aceeaşi pereche de pantofi după-amiaza, cînd merge la şcoală. Campania ECCO Copii pentru copii este binevenită pentru cei 250 de copii aflaţi în grija noastră”, precizează preşedintele asociaţiei „Ana şi Copiii”, Mihaela Voivozeanu, într-un comunicat remis presei.

Anul trecut, peste 200 de perechi de pantofi adunaţi în cadrul campaniei au mers la copiii de la Centrul pentru Primire în Regim de Urgenţă Timiş, Complexul de Servicii destinate Protecţiei Copilului nr. 1 din Cluj, Centrul Pinocchio din Bucureşti, Centrul Maternal Mangalia şi Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Constanţa şi la copiii din Complexul Bogdăneşti din Iaşi – se mai precizează în documentul citat.

„Orice părinte a trecut prin acel moment în care descoperă că pantofii care pînă mai ieri i se potriveau copilului sînt deodată mici. De ce i-am arunca? O simplă pereche de pantofi poate însenina ziua unui copil mai puţin norocos. Speram ca în acest an, cu ajutorul clienţilor noştri, să bucurăm mai mulţi copii ca în anii trecuţi”, declară, în acelaşi document, Victor Tighinean, directorul ECCO România.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.