Exod de creiere inversat: turcii tineri se întorc acasă

Wall Street Journal

Numeroşi turci absolvenţi ai unor facultăţi de elită obişnuiau să caute oportunităţi de carieră în străinătate, dar acum mulţi cred că cele mai bune oportunităţi se află în Turcia. Potrivit experţilor, ei se întorc în ţara lor pentru a profita de boom-ul economic al acesteia, în contextul în care oportunităţile de pe pieţele dezvoltate scad.

“Aceasta este o tendinţă reală şi se accelerează. Este o nouă eră în Turcia”, spune profesorul Murat Erdogan, de la Centrul de Studii privind Populaţia din cadrul Universităţii Haciteppe din Ankara. “Sîntem mai bogaţi decît înainte, iar oamenii vor să capitalizeze. Multe persoane educate pot avea oportunităţi mai bune aici decît pe pieţele dezvoltate, iar abilităţile lor fac să aibă mai multe şanse de reuşită”, a precizat el.

Timp de decenii, o mare parte a talentelor de top ale Turciei au emigrat în Europa şi SUA, absolvind universtităţi din Ivy League şi dobîndind locuri de muncă de conducere în unele dintre companiile cele mai influente din lume. Pe fondul eforturilor pieţelor dezvoltate de a menţine creşterea economică, steaua Turciei este în ascensiune, atrăgînd mulţi dintre profesioniştii de top înapoi în patria-mamă.

Guvernul Turciei nu publică date în timp util cu privire la numărul de turci care revin în ţară, dar cifrele economice subliniază atractivitatea în creştere a Turciei. Anul trecut, economia de 735 miliarde de dolari a crescut mai repede decît oricare altă economie de primă mărime, cu excepţia Chinei, înregistrînd o expansiune de 8,5%, creşterea în 2011 fiind prognozată la 9,0%.

Jumătate din populaţia Turciei, de 75 de milioane de locuitori, are sub 30 de ani, în contrast puternic cu Europa îmbătrînită şi subliniind dinamismul economiei.

Experienţa Turciei ilustrează o tendinţă mai largă la nivel global. Timp de generaţii, ţările mai puţin dezvoltate au suferit aşa numitul “brain drain” (exod al creierelor) – plecarea multora dintre cei mai buni în Vest. Acest fenomen s-a oprit şi a început reversul, un “brain gain”, în special în ţări cu creştere rapidă, cum ar fi China, India şi într-o măsură mai mică, Brazilia şi Turcia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.