„Studenţi”… eminenţi

Universitatea Cluj 3-1 FCM Tg. Mureş

Clujenii par să fi descoperit reţeta succesului sub conducerea lui Claudiu Niculescu, victoria de luni menţinîndu-i în lupta pentru un loc în cupele europene

Universităţii Cluj îi merge excelent sub bagheta lui Claudiu Niculescu. Acesta din urmă a preluat echipa după etapa a 20-a, mai exact după înfrîngerea cu Steaua de pe teren propriu, care a dus şi la îndepărtarea lui Ionuţ Badea. Mulţi n-au văzut cu ochi buni numirea lui Niculescu ca principal. Lipsa de experienţă a acestuia i-a făcut pe cîrcotaşi să strîmbe din nas.

În patru etape, „U” a înregistrat două remize şi tot atîtea victorii, echivalente cu opt puncte, fără de care alb-negrii ar fi fost mult mai jos pe scara clasamentului, concuraţi de FC Braşov, Astra Ploieşti sau Ceahlăul Piatra Neamţ. În acest moment, Universitatea luptă cu şanse reale pentru un loc de cupă europeană. „Şepcile Roşii” îi suflă în ceafă campioanei. Clujenii sînt la doar două puncte în spatele Oţelului.

În fine, meciul cu FCM Tg. Mureş n-a început bine pentru gazde, care au primit o replică neaşteptată din partea echipei antrenată de Ioan Ovidiu Sabău. Aceasta a avut nu mai puţin de trei şuturi în primele zece minute, expediate de Florin Dan, Ilyeş şi Astafei, însă nici unul nu a prins cadrul porţii lui Bornescu. Replica Universităţii a venit abia în minutul 21, cînd Cristescu, aflat la opt metri de poarta apărată de Albuţ, a ratat o ocazie foarte mare.

Mendy şi Păcurar şi-au încercat norocul cu şuturi de la distanţă, dar mingea a ocolit ţinta. Mureşenii au deschis scorul cu şase minute înainte de pauză, prin veteranul Robert Ilyeş, care a profitat de greşeală a lui Bornescu. Din prima repriză ar mai fi de consemnat ciocnirea dintre Galamaz şi Szukala, în urma căreia primul s-a ales cu nasul spart. Galamaz nici n-a mai ieşit de la vestiare, el fiind înlocuit cu Abrudan.

La reluare, Daniel Popa i-a lăsat locul lui Tony, schimbare care se va dovedi inspirată. În minutul 49, Adrian Cristea a fost faultat în careu de Ghionea şi centralul Radu Petrescu a acordat penalty. Ratat de acelaşi Cristea. Mingea respinsă de Albuţ a ajuns la Păcurar care a restabilit egalitatea. În repriza secundă, „U” a înclinat terenul spre poarta lui Albuţ, supusă unui veritabil asediu. Tony şi Cristescu au semănat panică în careul oaspeţilor, care n-au putut evita primirea unui al doilea gol. Gicu Grozav a marcat în minutul 54 după un „un-doi” cu Tony. Căutînd să ofere un plus de imaginaţie jocului echipei sale, Sabău şi-a epuizat schimbările în mai puţin de 20 de minute.

Dan Matei, Firţulescu şi Robert Ilyeş au fost înlocuiţi cu Sergiu Buş, Bumba şi Apostu, dar modificările nu au avut darul de a schimba ceva şi pe tabelă, în dreptul mureşenilor. Neglijînd defensiva, oaspeţii au mai primit un gol în minutul 89. Tony a stabilit scorul final după un contraatac în superioritate al clujenilor. Putea fi chiar 4-1, dar Adrian Cristea a şutat în transversală.

Cristian FOCŞANU
Foto: cfr1907.ro şi ucluj.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.