Tania Popa intră spectaculos pe «Uşile deschise pentru toţi»

Cunoscuta actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, TANIA POPA, ne invită la premiera „Fata din curcubeu’’. Un spectacol pe un text scris şi pus în scenă de Lia Bugnar, special pentru Tania, şi acceptat cu entuziasm de Teatrul Naţional în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi”.

«Tania Popa e actriţa aia care a intrat la 16 ani la facultatea de teatru şi toată lumea a decis că-i genială, îşi aminteşte Lia Bugnar. Basarabeancă talentată, de. După care ne-am obişnuit cu ea, s-a obişnuit şi ea cu ea şi… nu ştiu, parcă anii i-au mai tuns din raze. Zilele astea o să iasă cu un spectacol scris şi îndrumat de mine… Acum ea îl înfloreşte la fereastra voastră şi îl înfructeşte, şi îl desfrunzeşte, şi îi retează crengile sub ochii voştri.(…)

E, poate, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ultimul timp. Tania e mai Tanie decît a fost ea vreodată… e ca un pumn în stomac, e ca un borcan de iaurt pe spatele ars al unui rătăcit în Sahara, e ca o pană de păun picată în şleaul înnoroiat lăsat de roata unui tractor, e ca numărul de pe braţul unui evreu supravieţuitor, e ca un hohot de rîs cînd încă nu ţi-a trecut tristeţea de adineauri… Deci, cuvinte cheie de ţinut minte: Tania, fata din curcubeu, Naţional, curînd, înspăimîntător de frumos.» – citat de pe pagina de Facebook a Liei Bugnar. Ar mai fi de amintit că Tania Popa este secondată cu talent şi eleganţă de Marian Hîncu, un tînăr şi talentat pianist.

Premiera oficială va avea loc vineri, 23 martie, de la ora 20, la Sala 99, iar prima reprezentaţie pentru public – vineri 30 martie, de la ora 20, în aceeaşi sală intimă aflată la parterul Sălii Amfiteatru.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.