Statul american este fundamental laic

Le Point

Marea învingătoare a alegerilor primare republicane din Statele Unite este religia sau mai degrabă bigotismul şi tot ce decurge de aici. Toţi candidaţii conservatori sau aproape toţi au spus “nu” contracepţiei şi avortului şi au cerut întoarcerea la “părinţii fondatori” ai Americii.

Denis Lacorne, un bun cunoscător al Statelor Unite, autor al volumului “Despre religia din America. Eseu de istorie politică” (2007), spune că acest lucru este o eroare, deoarece “părinţii fondatori” erau în majoritate atei.

Sloganul american “In God we trust” datează din timpul războiului de secesiune, nu este deviza “părinţilor fondatori”. Constituţia federală, din 1787, este laică, în sensul că nu-l menţionează nici pe Dumnezeu, nici Biblia, nici alte origini creştine, spune Lacorne. Ea interzice chiar depunerea unui jurămînt de natură religioasă la numirea într-un post şi prevede că preşedintele trebuie să depună un jurămînt laic de respectare a Constituţiei. Statul federal este fundamental laic.

Deşi preşedintele Statelor Unite depune jurămîntul de credinţă pe Biblie, acest lucru nu este prevăzut de Constituţie. “Este un obicei împrumutat de la parlamentarismul englez. (…) John Quincy Adams, al şaselea preşedinte american, nu a depus jurămîntul pe Biblie, ci pe o culegere de legi. Un alt ales, reprezentantul democrat din Minnesota, Keith Ellison, a depus jurămînt în 2007 pe un exemplar din Coran.”

Jefferson a fost un mare credincios, el a rescris Evangheliile, eliminînd aspecte care conţin fapte supranaturale, ceea ce este cunoscut sub numele “Biblia lui Jefferson”, precizează Lacorne.

Potrivit marelui istoric al revoluţiei americane, George Bancroft, democraţia americană a început în Massachusetts şi a fost puternic marcată de ideile puritane ale pelerinilor veniţi la bordul navei Mayflower. “Micile republici puritane din Noua-Anglie erau teocraţii”, spune politologul. Acest aspect este revendicat acum de majoritatea candidaţilor republicani la alegerile primare prezidenţiale.

Pentru Herman Cain, Michele Bachmann, Newt Gingrich şi chiar Mitt Romney, America trebuie gîndită ca un “Nou Ierusalim”, o “cetate strălucitoare sus pe o colină”, noţiuni împrumutate de la John Winthrop, guvernatorul puritan al coloniei din golful Massachusetts. Romney şi Gingrich îl acuză pe Obama că duce “un război împotriva religiei”, favorizînd prea mult dreptul la contracepţie sau la avort.

Laicitatea este recunoscută de Curtea supremă din 1947. Judecătorii Curţii supreme au refuzat întotdeauna rugăciunea în şcoală, finanţarea publică a şcolilor confesionale sau expunerea simbolurilor religioase în spaţiul public. Instalarea unei iesle în spaţiul public în ajun de Crăciun, de exemplu, înseamnă încălcarea primului amendament al Constituţiei. De aceea, marea ambiţie a candidaţilor republicani, dacă vor ajunge la putere, este să schimbe judecătorii Curţii supreme cu unii conservatori.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.