Lansarea unei cărţi care va şoca pe mulţi: Conspiraţia vuvuzeilor. Băsescu vrea să „ciuruiască” şi Roşia Montană (vol. 1)

 de Constantin Mustaţă

O nouă carte din seria celor cu care, în anii din urmă, publicistul Constantin Mustaţă a cules simpatii şi antipatii, felicitări şi ameninţări, a văzut lumina tiparului la Editura clujeană Remus: Conspiraţia vuvuzeilor. Băsescu vrea să „ciuruiască” şi Roşia Montană (vol.1). Pentru edificare, extragem dintr-o mărturisire a autorului: „Este a treia carte în care am rezervat un amplu spaţiu Cazului «Roşia Montană». O dramă de proporţii, un jaf inadmisibil, dorit de forţe oculte, mînate de interese care lezează grav interesele României, şi aşa împinsă într-o adîncă prăpastie socială şi economică. Se încearcă punerea la cale a unui adevărat genocid declanşat şi ocrotit de la «butoanele» cele mai înalte ale ţării. Pentru a intui dimensiunile jafului, e destul să te-ntrebi de ce, de un deceniu şi jumătate, o companie privată cumpără conştiinţe, guverne, partide, pune la cale elaborarea unor documente ilegale, anulate în serie de instanţe judecătoreşti, ţinînd «prada» cu toat

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.