Pr. Daniel Avram: Biserica Greco-Catolică nu se află în litigiu cu Biserica Ortodoxă, ci cu Statul Român

Preotul paroh greco-catolic şi cel ortodox, care s-au întîlnit, în perioada 18-25 ianuarie, la acelaşi altar, rugîndu-se pentru unitatea creştinilor, se reîntîlnesc apoi, nu o dată, în sala de judecată, sub cu totul alte auspicii – spune purtătorul de cuvînt al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, pr. Daniel Avram, într-un „Îndemn la rugăciune pentru unitatea creştinilor”.

„Perioada 18-25 ianuarie a fiecărui an reprezintă, pentru toate Bisericile creştine, un timp special de rugăciune pentru unitate, urmînd cuvîntul Mîntuitorului Isus Hristos: «pentru ca toţi să fie una; aşa cum Tu, Părinte, eşti întru Mine şi Eu întru Tine, tot astfel şi ei să fie una întru Noi, ca lumea să creadă» (In 17,21). (…) Fiecare creştin este chemat să-şi respecte tradiţia şi integritatea propriei Biserici, avînd sufletul deschis în a-l accepta pe celălalt, pe cel care împărtăşeşte o altă tradiţie bisericească, bine ştiind că cu cît ne apropiem – fiecare şi împreună cu Biserica din care facem parte – tot mai mult de Hristos, cu atît vom fi mai apropiaţi unii de alţii. Unitatea nu poate veni decît de la Hristos, Dumnezeul nostru.

La fiecare început de an, ne reînnoim speranţele şi conştientizăm necesitatea unităţii dintre noi, creştini greco-catolici şi ceilalţi creştini: ortodocşi, protestanţi şi neoprotestanţi. Participînd la serile speciale de rugăciune ecumenică, ne descoperim convingerea, uneori surprinzător, că unitatea la care ne cheamă Hristos este posibilă. Văzînd ierarhi greco-catolici şi ortodocşi împreună cu pastori ai mai multor Biserici rugîndu-se la acelaşi altar, ai sentimentul că se împlinesc cuvintele Mîntuitorului Hristos, că nu e deloc imposibil să trecem peste anumite diferenţe teologice sau ecleziologice, ba chiar peste ambiţii sau mentalităţi de multe ori prea omeneşti, pentru a ajunge la împreună-lucrare, la o împreună-rugă. Dacă este posibil pentru o seară sau pentru o săptămînă, înseamnă că este posibil şi pentru totdeauna” – spune pr. Daniel Avram.

Numai că – adaugă pr. Daniel -, această ambianţă ecumenică autentică „se risipeşte, din păcate, destul de repede, pentru că, înainte sau imediat după această Octavă de rugăciune pentru unitatea creştinilor, uneori chiar în timpul ei (anul acesta este cazul Parohiei Greco-Catolice Iris), datele fixate pentru procesele în instanţă, prin care se încearcă recuperarea întregului patrimoniu aparţinînd Bisericii Greco-Catolice, nu suportă amînare”.

„După ce, poate cu cîteva zile înainte, s-au întîlnit la acelaşi altar, rugîndu-se pentru unitate, preotul paroh greco-catolic şi cel ortodox se reîntîlnesc, din nou, de astă dată în sala de judecată şi sub cu totul alte auspicii. Plecînd de la această situaţie te poţi întreba, pe bună dreptate, dacă aceste rugăciuni ecumenice sînt autentice sau sînt numai exerciţii de imagine, ca să nu spun de făţărnicie. În această situaţie se mai poate vorbi de un ecumenism autentic? Nu aştept prea mult pentru a răspunde: DA! Este posibil! Este chiar foarte necesar ecumenismul, tocmai în astfel de situaţii în care nedreptăţile nu au încetat.

În acest context trebuie precizat faptul că Biserica Greco-Catolică nu se află, de fapt, în litigiu cu Biserica Ortodoxă, ci cu Statul Român. Prin Decretul nr. 358/1948, Biserica Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii, toate bunurile ei – aparţinătoare Mitropoliei, Episcopiilor, Mănăstirilor, Protopopiatelor – au fost răpite abuziv şi trecute în patrimoniul Statului, iar Statul le-a dat în folosinţa Bisericii Ortodoxe. Ceea ce Biserica Greco-Catolică continuă să ceară, iar aceasta imediat după evenimentele din decembrie 1989, este ca Statul Român să repare nedreptatea săvîrşită în anul 1948” – adaugă pr. Daniel Avram.

Potrivit acestuia, cadrul juridic există („prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 Biserica Română Unită a fost repusă în libertate, iar prin Decretul 126/1990 a fost recunoscută ca şi cult oficial cu dreptul de a i se restitui toate bunurile răpite în 1948, aflate în posesia Statului”), însă „punerea în aplicare este mai puţin decît anevoioasă”.

„Am făcut toate aceste precizări în singurul scop de a evidenţia cît de necesară este rugăciunea pentru depăşirea acestor piedici de pe calea unităţii. Numai prin rugăciunea sinceră şi smerită pentru unitate, credincioşii greco-catolici, cei ortodocşi şi cei ai Bisericilor protestante vor reuşi cu adevărat să-şi regăsească pacea sufletească, dar şi soluţii concrete la situaţiile de multe ori dificile în care se află comunităţile cărora le aparţin. În rugăciune, ambiţiile păcătoase, răutăţile omeneşti şi diferenţele care separă se transformă sub lucrarea harului dumnezeiesc pentru a lăsa loc păcii, înţelegerii şi iubirii” – adaugă purtătorul de cuvînt ale Episcopiei Greco-catolice de Cluj-Gherla, pr. Daniel Avram, care-şi încheie îndemnul la „rugăciune pentru harul unităţii” amintind cuvîntul Mîntuitorului Hristos: „Cele ce sînt cu neputinţă la oameni, sînt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc 18, 27).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.