Adunare Omagială – ASTRA 150, la Dej

Despărţămîntul „Dr. Teodor Mihali” ASTRA Dej a marcat săptămîna trecută împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Rom\nă şi Cultura Poporului Rom\n, printr-o manifestare de amploare care a debutat la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” cu dezvelirea bustului profesorului Dan Mârza.

Profesor, director adjunct şi pentru scurt timp director plin al acestei instituţii, Dan Mârza (1948 – 2002) a reprezentat pentru Dej omul de cultură prin excelenţă: cercetător lingvist şi fondator de reviste, iniţiatorul şi organizatorul unor manifestări care au animat viaţa spirituală a oraşului, factor de coeziune pentru intelighenţia locală, primul preşedinte al Astra Rediviva Dej, şi unul dintre merituoşii cetăţeni de onoare ai municipiului, din păcate, prea repede trecut în nefiinţă. Nu şi uitat de cei care l-au iubit şi apreciat, dovadă prezenţa numeroşilor săi prieteni, foşti colegi şi astrişti sosiţi din Bistriţa, Năsăud, Şomcuta Mare, Năsăud, Gherla, Blaj şi zona Dej, care au participat la dezvelirea bustului (realizat de sculptorul timişorean Bogdan Raţă) şi la simpozionul dedicat memoriei sale.

Personalitatea profesorului, astristului, prietenului, într-un cuvînt, al omului Dan Mârza a fost evocată de prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele ASTRA, de prof. univ. Octavian Bologa, preşedintele Despărţămîntului ASTRA Sibiu, prof. dr. Ioan Buzaşi de la Blaj, de colaboratorii săi apropiaţi – foştii directori de şcoală Ioan Mureşan şi Dumitru Muntean – de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi desigur, de prietenul său de o viaţă, publicistul Ştefan Mihuţ. Nu în ultimul rînd, unei evocări de suflet dedicat fostului său profesor şi mentor i-a dat glas preşedintele Despărţămîntului Dej al ASTRA, ec. Radu Gavrilă, căruia de altfel i se datorează iniţiativa realizării bustului Dan Mârza şi organizarea întregii manifestări.

Ca o continuare firească a Zilei Naţionale a României – deoarece ASTRA a militat cu toată fiinţa ei pentru unitatea românilor din „cele patru zări” – a doua parte a manifestărilor, desfăşurate la Centrul Cultural „Arta”, prin „Adunarea Omagială ASTRA 150” a devenit o adevărată sărbătoare a idealurilor patriotice pe care înaintaşii noştri le-au trăit şi împlinit, lăsîndu-le totodată moştenire generaţiilor următoare.

După binecuvîntarea rostită de protopop Ioan Morar, preşedintele astriştilor gherleni, citirea mesajului transmis de primarul Costan Morar – de către directorul Muzeului Municipal Dej, prof. Constantin Albinetz şi alocuţiunile rostite de oaspeţi, scena a revenit în totalitate instrumentiştilor conduşi de prof. Zeno Zanc, îndrăgiţilor solişti Adela Zanc, Ioan Dordoi şi Felix Gălan şi invitaţilor de onoare în cadrul acestui scurt, dar excelent spectacol, membrii Corului Bărbătesc din Vălenii Şomcutului. Condus de prof. dirijor, Dan Adrian Socotinschi, corul a susţinut un adevărat recital din care nu au lipsit piesele patriotice, prelucrările folclorice şi colindele. Un spectacol eveniment pe care, din păcate, l-au ratat prea mulţi dejeni.

Manifestările consacrate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Astrei s-au încheiat, la sediul despărţămîntului, printr-o discuţie cu invitaţii astrişti pe tema „ASTRA în 2012”.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.