Transnistria – un ultim vestigiu al războiului rece din Europa

Le Monde

La începutul anilor 1990, teama de a fi absorbită de România a cuprins populaţia rusofonă moldovenească şi mai ales elitele din Transnistria, regiunea cea mai industrializată a RSSMoldovenească. În septembrie 1990, această regiune şi-a autoproclamat independenţa. A urmat războiul civil, în care au murit mai multe sute de oameni. În aceşti douăzeci de ani, propaganda a luat amploare. A fost schimbat alfabetul, din latin în chirilic, dar şi moneda, drapelul şi istoria. Autorităţile locale au impus rusificarea învăţămîntului. Nu mai sînt acum decît opt unităţi şcolare în care se predă în română.

Ion Manole, directorul asociaţiei Promo Lex, foarte implicată în apărarea drepturilor omului în această regiune, afirmă că “situaţia s-a degradat mult în ultimii douăzeci de ani”. “Regimul de la Tiraspol deţine unele instrumente foarte bune pentru manipularea oamenilor. În 1992, 90% din populaţie era ostilă separării. Acum, o întreagă generaţie a fost crescută cu ideea că R.Moldova este duşmanul”, spune acesta.

Transnistria este foarte săracă, în pofida afirmaţiilor conducătorilor ei. Aici are loc un trafic de toate felurile facilitat de statutul incert al teritoriului. Un fiu al preşedintelui Smirnov controlează vămile. Economia se dezvoltă pe verticală, iar un grup poate deţine monopolul generalizat. Întreprinderea Sheriff a dezvoltat activităţi în toate sectoarele, începînd cu cel al ţigărilor, extrem de profitabil. Ea beneficiază de privilegii fiscale extraordinare şi controlează direct majoritatea deputaţilor, potrivit mai multor surse.

“Alegeri prezidenţiale” sînt prevăzute la data de 11 decembrie în Transnistria. Marea noutate a campaniei este sprijinul oficial al Moscovei pentru un alt candidat decît Smirnov: preşedintele Sovietului suprem (Parlamentul) al Transnistriei, Anatoli Kaminski. El a fost felicitat de ziua lui de preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Boris Grizlov. La sfîrşitul lui septembrie, a fost invitat la congresul partidului Kremlinului, Rusia Unită.

“Republica nu este de vînzare”, scrie pe afişele lui Smirnov. “Spre un viitor comun cu Rusia!”, se poate citi pe cele ale lui Kaminski. Kaminski nu face parte “cu adevărat din opoziţie”. “Toţi candidaţii apără independenţa noastră, constată că economia merge prost şi corupţia a atins un nivel ridicat”, declară acesta. Ceea ce îi reproşează lui Smirnov este faptul că “actualul sistem de guvernare nu permite rotaţia cadrelor”. “Trebuie o reînnoire”, afirmă fostul director al unei fabrici de lactate.

Rusia dispune de o armă redutabilă, care a avut efect şi în cazul Ucrainei sau al Belarusului: gazul. Particularii plătesc pentru gaz de patru ori mai puţin decît în R.Moldova, deşi este importat de aceeaşi companie. Principalii acţionari ai societăţii Moldovagaz sînt gigantul rus Gazprom (50%), guvernul moldovenesc (35%) şi administraţia de la Tiraspol (13,5%).

Republica Moldova plăteşte preţul independenţei faţă de Moscova. În virtutea unui acord semnat la sfîrşitul lui 2007, preţul gazului rus este adus progresiv la nivelul practicat în Europa. Datoriile totale acumulate vor atinge 3 miliarde de dolari la sfîrşitul anului, din care peste 80% sînt ale Transnistriei. În afară de subvenţia pentru gaz, Moscova dă fiecărui pensionar din Transnistria suma de 15 dolari pe lună, cu titlul de “ajutor umanitar”, precum şi 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea IMM-urilor. “Fără Rusia, ar fi şi mai rău”, admite Anatoli Kaminski.