Filmul românesc – premiat la MEDFILM FESTIVAL 2011

La cea de a XVII-a ediţie a Festivalului de film mediteranean „MEDFILM FESTIVAL”, cinematografia românească şi-a adjudecat Premiul pentru „Exprimare Artistică” prin filmul Morgen, în regia lui Marian Crişan, cu actorul clujean Hathazi Andras în rolul principal. De asemenea, la secţiunea rezervată „Filmului Românesc”, au fost premiate peliculele Morgen de Marian Crişan, precum şi Dunărea Albastră şi caii sălbatici (eseu cinematografic de mare încărcătură emoţională despre drama cailor sălbatici din Pădurea Letea, care a concurat la secţiunea film documentar), realizat de Dan Curean de la TVR Cluj – a anunţat, în cursul dimineţii de ieri, dl senator Marius Sorin Bota, preşedinte, din partea română, al Grupului Interparlamentar de Prietenie România-Italia.

„Acest succes cinematografic confirmă încă o dată valoarea cinematografiei româneşti şi aprecierea de care se bucură aceasta în Europa. Marţi (astăzi), la Senat, vor fi înmînate premiile celor care nu au putut fi prezenţi la Roma şi vor fi oferite mai multe detalii despre acest festival prin intermediul unei conferinţe de presă”, a mai declarat senatorul. Ediţia din acest an a festivalului, desfăşurată sub patronajul Grupului Interparlamentar de Prietenie România – Italia, a reunit două evenimente cinematografice: PRO CULT CINEMA FESTIVAL- Festivalul de Film Românesc de la Roma şi MEDFILM FESTIVAL – Festivalul Filmului Mediteranean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.