Ziua Naţională a României – programul manifestărilor organizate la Turda

Autorităţile locale din Turda au decis să sărbătorească Ziua Naţională  a României printr-un spectacol folcloric ce va avea loc joi, 1 decembrie, de la ora 15.30, în Parcul Teilor, din cartierul Oprişani.

La acest eveniment, organizat de Casa de Cultură din Turda, vor participa soliştii vocali Oana Venţel, Emilia Haţegan, Maria Lazea, Alexandru Făgădar, Crina Ramona Praţa şi Aurel Şuteu. Pe platoul fîntînii arteziene din Parcul Teilor, locul desfăşurării spectacolului, vor mai evolua ansamblurile folclorice locale, Datina, Crăişorii şi Comori ardelene. Conducerea muzicală şi coregrafia spectacolului sînt realizate de către Francisc Kersedi, respectiv de Ioan Cuc. După încheierea spectacolului, în Parcul Teilor va avea loc un foc de artificii.

În dimineaţa aceleiaşi zile de joi, 1Decembrie, cu începere de la ora 10, la Monumentul Eroilor Aviatori, din  faţa Catedralei Ortodoxe a Turzii, se va desfăşura tradiţionalul ceremonial militar-religios, ce se va încheia cu depunerea de coroane întru cinstirea memoriei ostaşilor români, care şi-au jertfit viaţa în luptele pentru apărarea şi eliberarea Turzii, din cel de-al doilea război mondial.

La 1 decembrie se împlinesc 93 de ani de cînd, prin alipirea Transilvaniei la ţară, s-a înfăptuit România Mare.
Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.