Primele concedieri oficiale la Nokia

Mai mulţi angajaţi de la două firme subcontractoare ale Nokia au primit preavizul de disponibilizare. Valentin Ilcaş, preşedintele sindicatului Nokia Metal şi preşedintele CNS Cartel Alfa Cluj, a afirmat că este vorba de circa 200 de persoane de la cele două firme subcontractoare, angajaţi cărora le expiră contractele de muncă. „S-au primit preavize pentru că sunt contracte cărora li se termină valabilitatea, expiră termenul pentru care au fost încheiate. Nu mai trebuia să vină oamenii la lucru, dar ei mai rămîn pe statutul de plată încă două luni. Angajaţii aceştia externi la care le expiră contactele la sfîrşitul lunii mai rămîn încă în plată la angajatorul lor. Ce s-a întîmplat e conform planului. Cînd s-au angajat, oamenii aceştia au semnat pe două luni, iar la sfîrşitul celor două luni erau două variante: ori pleacă, ori li se mai prelungeşte. Lor le expiră contractul şi li se mai dă o şansă, două salarii”, a explicat Valentin Ilcaş.

La începutul lunii în curs, o parte a angajaţilor externi de la Nokia au declanşat şi un protest spontan, îngrijoraţi de faptul că ei nu vor primi salarii compensatorii. Valentin Ilcaş declara la acea dată că e vorba de circa 400 de angajaţi ai firmelor de recrutare. „Este o nemulţumire a colegilor noştri care sunt angajaţi pe cele două firme de recrutare, cu contracte de muncă temporare. Ei vor să ştie care e situaţia lor, ce se va întîmpla cu ei, dacă şi ei primesc ceva bani”, spunea Valentin Ilcaş, care menţiona că respectivii nu erau membri de sindicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.