USL condiţionează votul la bugetul de stat de anumite amendamente regăsite în programul său economic

    Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că Uniunea Social Liberală nu va vota bugetul de stat pentru 2012 dacă amendamentele pe care intenţionează să le depună şi care se regăsesc în programul său economic nu vor fi incluse în proiect.

Liderul PSD a mai spus că amendamentele Uniunii fac referire la reducerea contribuţiilor la asigurări sociale “cu trei puncte procentuale, 10% din cît reprezintă în acest moment”, reducerea TVA, “prevăzută clar în bugetul multianual pînă la 19%”, reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, cofinanţarea în totalitate a proiectelor europene.

“Aici, dacă Guvernul României nu dă un euro la cofinanţare, pierdem 4 euro în medie din banii nerambursabili pentru fonduri structurale. Fondul de rezervă al primului ministru trebuie să aibă o singură destinaţie – indundaţii, catastrofe”, a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa USL.

Printre amendamentele pe care USL intenţionează să le depună la proiectul bugetului de stat se mai regăseşte interdicţia “absolută” pentru fondul de rezervă al primului ministru, “de a mai finanţa autorităţi locale pe criterii politice”, dar şi suspendarea programului naţional pentru dezvoltarea infrastructurii (PNDI) al Ministerului Dezvoltării Regionale.

“Creditele de 4 miliarde de euro vor intra pe deficit şi, practic, ne vor împiedica să folosim aceşti bani pentru alte investiţii utile, acestea fiind investiţii strict politice. (…) În momentul în care înregistrezi reduceri cu 50%, în momentul în care elimini PNDI-ul şi în momentul în care opreşti finanţarea din fondul de rezervă al primului ministru se va înregistra un plus la bugetul de stat – 0,5-1 % din PIB”, a afirmat Ponta.

În ceea ce priveşte schema pe agricultură, liderul PSD a afirmat că 9% din TVA ar trebui să meargă către bugetul de stat şi 15% să se întoarcă la producători.

Întrebat dacă USL va vota împotriva proiectului de buget de stat pe 2012 dacă nu se va include vreunul din punctele enumerate, liderul PSD a răspuns: “Categoric da, votăm împotrivă”.

“Analizele făcute de analişti independenţi spun că fără aceste măsuri vom continua să avem o creştere economică zero şi un deficit mai mare de 3%. Măsurile propuse de Guvernul Boc, de fapt de Traian Băsescu, tăiem, tăiem şi nu punem nimic în loc, s-au dovedit în octombrie 2011 că duc la accentuarea recesiunii economice şi la incapacitatea noastră de a mai refinanţa deficitul”, a menţionat liderul PSD.

Ponta a adăugat că USL se va întîlni săptămîna viitoare, la sediul Uniunii, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, unde se va discuta şi pe marginea amendamentelor pe care USL intenţionează să le depună la proiectul bugetului de stat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.