DEPĂRTĂRI LĂUNTRICE

Poate că titlul ales e exagerat. Poate că-i confuz. Desluşind însă o viaţă de om, pot spune, fără teama de a greşi: scriitorul şi jurnalistul Radu Ţuculescu are ceva de sălbăticiune închisă. În lumea lui, socializează cu muzicieni, pictori, poeţi – toţi sub bagheta celui care canalizează eforturile artei spre semeni. Personalitatea-i vulcanică, dominată anevoie, veselia debordantă, priveşte mereu spre depărtări şi adună înlăuntrul fiinţei sale, locul acela de unde se poate vedea totul:  puntea. De unde corabia actelor artistice, de mare prestigiu, îşi regăsesc portul în sufletele celor care îl iubesc – publicul. Beneficiar al unui festival de ţinută, reghinenii recunosc în „clujeanul lor” organizatorul care a adus, an de an, nestemate pe aurul unei manifestări de succes:

– E prea mult spus, totuşi. Dar, realmente, Festivalul „Ars Maris” este o întîlnire interculturală internaţională. Anul acesta, asociaţia a împlinit 5 ani şi, în fiecare octombrie, am avut întîlniri din ce în ce mai ample. Ca să fac un… sămădaş, în 5 ani am avut 28 de ţări participante. Aceste întîlniri au o aură diversificată. E un festival mai aparte, pentru că are o largă cuprindere: expoziţii de grafică, pictură, sculptură, concerte (anul acesta a fost orgă), recitaluri de pian şi vioară, un extraordinar concert de percuţie a trupei conduse de Grigore Pop, lansări de carte, recitalurile poeţilor. Am iniţiat acest proiect la cererea Consiliului local Reghin şi îl gîndesc în continuare ca beneficiarii să fie în special populaţia tînără a oraşului. Dacă la prima ediţie participările au fost timide, la ediţia 2011 a trebuit, la propriu, să închidem uşile. Pur şi simplu nu mai erau locuri. E extraordinar cum publicul receptează frumosul, cum beneficiază de multitudinea de expoziţii internaţionale (anul trecut, spre exemplu, au fost 20 de ţări pentru o expoziţie de grafică, iar anul acesta au fost 10 argentinieni); întotdeauna sînt artişti locali, mai ales în plastică şi muzică. De fiecare dată avem recitaluri de vioară şi pian numai cu solişti din Reghin. Erwin Messmer, un mare organist, care a cîntat şi la Catedrala Sf. Mihail din Cluj-Napoca cu ocazia festivalului de care vorbeam, profesor de muzică şi un extraordinar poet (Radu Ţuculescu a tradus din operele elveţianului n.n.), mi-a spus că nu are aşa copii talentaţi la Berna cum a ascultat la Reghin, spre exemplu. I-am spus să vină la Cluj, să vadă acolo ce de copii talentaţi avem! Acum 3 ani am înfiinţat un trofeu, care se acordă unui valoros artist internaţional, indiferent din ce domeniu face parte (teatru, literatură, balerin, scenograf, arhitect, muzician etc). Primul trofeu l-a luat un extraordinar artist din Viena (pictor, toboşar şi scriitor), anul trecut, cunoscutul Grigore Pop, marele percuţionist, iar anul acesta, elveţianul Erwin Messmer, care vine pentru a doua oară în Reghin, în oraşul meu natal. Toţi vor să revină, cu toate că vin pe banii lor, nu se decontează drumul, dar au cazare (în Casa din pădure, Ars Maris), masă şi diferite facilităţi. Una dintre acestea este catalogul, un adevărat album de artă, conceput de  conf. univ. dr. Cristian Cheşuţ de la Universitatea de Artă şi Design Cluj. Reproducem toate lucrările din expoziţii, donate oraşului, de unde şi potenţialul extraordinar pentru o galerie de artă permanentă. Avem şi o bibliotecă Ars Maris, cu cărţi şi autografe ale participanţilor, dar şi un concurs de volume de proză şi poezie. Am lămurit o editură să publice, pe gratis, debuturile.  Urmează să scoatem DVD-uri cu muzica festivalului. Şi, sigur, ne gîndim să prelungim festivalul, pentru că lumea o cere. Aşa că vor fi 3 sau 4 zile, urmate de alte şi alte manifestări pînă la sfîrşitul anului: seri de filme, recitaluri de voce şi pian…Şi avem spectatori de peste tot, inclusiv din Cluj, Tîrgu Mureş.

– Radu Ţuculescu este cunoscut ca scriitor clujean, om de teatru, radio şi televiziune. Ce aţi făcut în ultimii. 5 ani?
– Am produs cărţi, bine primite de critică, dar mai ales de public. După Mama Bătrînă, a apărut Stalin cu sapa înainte, roman de o cu totul altă factură. Acţiunea e înainte şi după Revoluţie. Şi, sigur, mulţi s-au recunoscut, am primit şi ameninţări..! Iar recent, am tipărit texte apărute în Tribuna, Românul erectil, şi un volum de teatru, vechea mea pasiune, la Editura Eikon.

– Circulă prin tîrg zvonul unui nou roman.
– L-am predat de curînd. E vorba despre o parte din viaţa unui bun prieten, al meu,al tău, al foarte multor ascultători: Tiberiu Iancu. Am fost vecini, colegi de serviciu, l-am cunoscut, aşadar, foarte bine şi, cred, romanul va produce oareşce rumoare printre cei care l-au cunoscut. Romanul se numeşte Femeile insomniacului . Tibi a murit, dar am simţit că merită să-l transform în personaj.

– Asemenea poetului Negoiţă Irimie?
– Nego, în roman, vorbeşte doar cu mîinile, un personaj puţin fantastic, frumos, un personaj care permite fabulaţia. În toată cartea el nu scoate nici un cuvînt, dar vorbeşte tot timpul. Şi mîna lui Nego a zis…

– Ştiu că nu se obişnuieşte, dar trebuie să aflu ceva despre carte.
– Evident numele sînt schimbate, prima parte e axată pe copilărie, iar a doua se cantonează în Continental, în vechiul restaurant… Şi, am constatat, toate personajele de acolo sînt plecate dintre noi. Dar au fost caractere, prieteni de-ai mei şi-ai lui Tibi…

– Iar femeile?
– … Femeile – sper să nu se recunoască nici una! Cu toate că sînt foarte frumoase, Tibi era un adevărat lord, el nu cucerea pe nimeni, era cucerit… Era omul care ştia foarte bine să asculte. Apare şi o secvenţă cu anul 1985, anul în care, după un telefon de la Bucureşti, am fost daţi afară din Studioul de Radio Cluj, atunci cînd caracterele oamenilor s-au dat la iveală. E un moment acolo, cînd Tibi Iancu a fost turnat la partid, cum că şi-ar fi rupt carnetul de membru… Sigur, cineva dorea să-i facă rău. Amîndoi am avut o percheziţie acasă, iar această scenă este demenţială, nu vreau s-o dezvălui. Oricum, timpul are alte dimensiuni, iar timpul real doar susţine demersul.

– N-aţi iertat Securitatea în nici una din scrierile dumneavoastră. Şi aţi găsit modalităţi literare care să îngăduie asemenea texte chiar şi în vremuri grele, înainte de ’89.
– Da: Vînzătorul de aripi, un interogatoriu în care nu prea am inventat nimic. Dar am avut probleme multe în familie cu această instituţie. Tata, un văr, pictorul Ţuculescu, unchiul meu – toţi au avut probleme cu Securitatea. Material de inspiraţie, nu glumă!

***

Radu Ţuculescu e omul care scrie cînd are ceva de spus. Atunci cînd, în adîncuri, se decantează fapte ce trebuie să ajungă la semeni, iluzia reconfortantă a depărtărilor lăuntrice naşte nestemate. Pe care cititorul îl aşează direct lîngă inimă.

Radu VIDA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.