Ziua porţilor deschise la Castelul Banffy

După reuşita manifestărilor cultural-artistice organizate cu prilejul celei de a X-a ediţii a Zilelor Castelului Banffy de la Bonţida, la sfîrşitul săptămînii trecute, în acelaşi loc, Transylvania Trust a organizat Ziua porţilor deschise.

Şi de această dată, „Versailles-ul transilvan” (cum e supranumit castelul) a prins viaţă graţie numeroşilor vizitatori, între care şi foarte mulţi copii şi tineri. Oaspeţii au putut vizita toate încăperile castelului, lapidariumul cu obiectele descoperite şi expuse aici. Cei curioşi s-au plimbat pe aleile frumosului parc din vecinătatea monumentului istoric (care, e de sperat, să fie pus la punct în curînd). De asemenea, vizitatorii au putut desfăşura şi activităţi meşteşugăreşti sau de conservare a monumentului de arhitectură, ei asistînd şi la lucrările de renovare a clădirii centrale, unde se depun eforturi pentru conservarea elementelor de arhitectură şi redarea aspectului iniţial al acesteia.

Pentru toţi participanţii vizita la Bonţida s-a încheiat cu un reuşit picnic, organizat chiar în grădina castelului.
Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.