Handbal: A fi sau a nu fi în Liga Campionilor

• „U” Jolidon întîlneşte, sîmbătă, în Danemarca, campioana Serbiei, RK Zajecar, în componenţa căreia se află şi românca Tereza Pîslaru, meciul urmînd a fi televizat în România de canalul digi sport

• În cel mai rău caz, echipa pregătită de Gheorghe Covaciu îşi va continua aventura europeană în Cupa Cupelor, aşa cum s-a întîmplat şi în sezonul precedent

„U” Jolidon Cluj, vice-campioana României la handbal feminin, va încerca, în week-end, să se califice pe tabloul principal al Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie inter-cluburi de pe Bătrînul Continent, acolo unde deja se află Oltchim Rm. Vîlcea. Este a doua tentativă a elevelor pregătite de Gheorghe Covaciu, care în sezonul precedent au terminat doar pe locul al treilea grupa de calificare din Macedonia.

Misiunea clujencelor este ceva mai dificilă, pentru că meciurile se vor juca în Danemarca, pe terenul cunoscutei formaţii Viborg, cîştigătoare a Champions League. Dar pînă la Viborg, Chintoan, Tivadar, Paraschiv, Holhoş şi compania vor trebui să treacă de campioana Serbiei, RK Zajecar. Un adversar deloc de speriat, dar care nu trebuie sub nici o formă subestimat.

Antrenorul Gheorghe Covaciu a atras atenţia asupra acestui aspect. Zajecar a jucat un amical cu Oltchim Rm. Vîlcea, la Călăraşi, cîştigat fără probleme de campioana României. Sîrboaicele nu au lăsat o impresie prea bună, însă, să nu uităm, că a fost vorba de o simplă partidă de verificare. Pe de altă parte, nici „U” Jolidon nu a convins în primele două etape din Liga Naţională. Clujencele au fost învinse de Oţelul Galaţi şi au tremurat pentru victoria cu HCM Roman.

Ocupanta primului loc în grupa A din turul II preliminar va juca pe tabloul principal, în grupa B, alături de Larvik, Podravka Koprivnica şi Krim Ljubliana. Din postura de campioană a României, Oltchim Rm. Vîlcea este deja pe tabloul principal al competiţiei, fiind repartizată în grupa D, alături de Dinamo Volgograd şi Itxako Navarra, cel de-al treilea adversar urmînd a se alege din cvartetul DVSC Debrecen, SV Buxtehuder, Zaglebie Lubin şi Gil Eanes Lagos.

Programul grupei A din turul II preliminar

Sîmbătă, 17 septembrie
• Viborg (Danemarca) – Rostov Don (Rusia) ( ora 14.30
• „U” Jolidon Cluj (România) – RK Zajecar (Serbia)) ora 17
Duminică, 18 septembrie, sînt programate finala mare şi finala mică.

Cristian FOCŞANU

Baschet: Echipele clujene, la primele meciuri oficiale din acest sezon

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj întîlneşte, azi, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, pe CSM Oradea, în manşa întîi din primul tur al Cupei României, în timp ce „U” Mobitelco, campioana en titre la baschet masculin, va evolua, sîmbătă, la Mediaş, contra celor de la Gaz Metan în primul tur al aceleiaşi competiţii. Returul dintre „U” Mobitelco şi deţinătoarea la zi a trofeului va avea loc pe 24 septembrie, la Cluj.

Programul complet al meciurilor la feminin
• Rapid Bucureşti – Politehnica Iaşi;
• Sepsi Sf. Gheorghe – Olimpia Bucureşti;
• CSM Tîrgovişte – CSU Alba Iulia;
• CSM Satu Mare – SCM Craiova;
• Sportul Studenţesc – Olimpia Braşov;
• Danzio Timişoara – ICIM Arad;
• Nova Vita Tg. Mureş – CST Alexandria;
• Universitatea Cluj – CSM Oradea.

Partidele retur se vor juca pe 20 septembrie. Dacă se califică mai departe, echipa clujeană va juca cu învingătoarea dublei Sportul Studenţesc – Olimpia Braşov.
Programul complet al meciurilor la masculin
• Gaz Metan Mediaş – „U” Mobitelco Cluj
• Politehnica Iaşi – CSM Bucureşti
• BC Miercurea Ciuc – CSM Oradea
• CSM Craiova – CS Otopeni
• Dinamo Bucureşti – CSS Giurgiu
• Atlassib Sibiu – BCM Piteşti
• Asesoft Ploieşti – Energia Rovinari
• ELBA Timişoara – BC Mureş

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.