Binecuvîntarea bisericii din Recea Cristur, Protopopiatul Dej

Duminică, 4 septembrie, Biserica „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Recea Cristur, aparţinînd Protopopiatului Dej, a fost binecuvîntată de Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Slujba de binecuvîntare, prilejuită de încheierea lucrărilor de renovare a bisericii, a fost urmată de Sfînta Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica „Sfîntul Ierarh Nicolae” din Recea Cristur a fost ridicat între 1960 şi 1961, pe locul unei biserici din lemn, sub îndrumarea pr. Octavian Cosmuţa şi prin strădania credincioşilor. Lăcaşul a fost sfinţit în noiembrie 1965, de arhiepiscopul Teofil Herineanu. După aproape două decenii, biserica a fost pictată, fiind resfinţită în 1984. Necesitînd intervenţii, în 1995 lăcaşul a fost reparat la exterior, iar în interior au fost recondiţionate frescele, tot prin grija actualului paroh. Înaltpreasfinţitul arhiepiscop Irineu, pe atunci episcop-vicar la Cluj, a binecuvîntat aceste lucrări în 22 octombrie 1995.

În perioada 2009 – 2010, sub îndrumarea preotului paroh Felician Şerban, s-a construit un pridvor la intrarea laterală a bisericii (care a fost pictat), a fost sculptat un iconostas nou, în lemn de tei, realizat de sculptorul Nicolae Cîmpean, s-au înlocuit uşile, s-a pus parchet, s-a schimbat geamul şi s-a construit o troiţă la intrare.

M. V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.