Dezbatere: “Angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Bune practici la nivel local”

ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei organizează marţi, 6 septembrie, ora 11, la Hotel Royal Classic din Cluj Napoca (str. Liviu Rebreanu nr. 39), dezbaterea publică “Angajarea persoanelor cu dizabilităţi. Bune practici la nivel local”.

Întîlnirea va reuni persoane cu dizabilităţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai organizaţiilor nonguvernamentale, într-o dezbatere despre care organizatorii spun că “va genera o colecţie de bune practici în angajarea persoanelor aparţinînd acestui grup vulnerabil”. Cele mai relevante informaţii culese din teritoriu vor fi adunate într-o culegere de bune practici la nivel local, care va fi distribuită către primării, consilii judeţene, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din întreaga ţară.

Între temele supuse dezbaterii, anunţate de organizatori: Obstacolele şi beneficiile angajării persoanelor cu dizabilităţi, din punctul de vedere al angajatorului / angajatului; Politici de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi în România şi în alte state. Noi politici publice posibil de implementat în România, în acest sens; Strategii ale facilitatorilor AJOFM şi DGASPC în procesul de angajare a persoanelor cu dizabilităţi; Rolul mass media din România în promovarea politicilor de încurajare a angajării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii.

“Evenimentul de la Cluj se înscrie în seria de opt dezbateri organizate la nivel naţional, în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Dezbaterile vor marca finalul proiectului «Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii», prezentînd rezultatele înregistrate pînă în prezent. De asemenea, ne propunem ca în cadrul întîlnirilor să obţinem un instrument de lucru capabil să promoveze la nivel naţional ideea de incluziune a persoanelor cu dizabilităţi şi să ofere sustenabilitate acestei idei chiar şi după finalizarea proiectului” – precizează preşedintele ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.