Varianta Delta face ravagii în școlile clujene

Numărul cazurilor de Covid depistate în şcolile clujene creşte tot mai tare, fiind dispuse şi primele măsuri. Cursurile au fost deja suspendate pentru 48 de clase și la două grupe de învățământ preuniversiatar.
Ceea ce însă îngrijorează este numărul tot mai mare de cazuri pozitive depistate în şcoli,

„În Județul Cluj, sunt confirmați pozitiv Covid 19 56 de elevi din școli și licee, un cadru didactic din unitate de învățământ preuniversitar, 7 copii preșcolari, 2 cadre didactice din unități de învățământ preșcolar și o persoană parte a corpului de îngrijire dintr-o unitate de învățământ preșcolar”, a anunțat prefectul Tasnadi Istvan.

De menţionat că procedura prevăzută în ordinul comun al Minsiterului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, aprobat la începutul lunii septembrie 2021, presupune suspendarea cursurilor faţă în faţă în cadrul unei clase la depistarea unui singur caz pozitiv. Dacă apar cazuri pozitive în trei clase diferite se ajunge la trecerea cursurilor în online pentru toată şcoala.

De asemenea, în localitățile unde rata de infectare depășește șase cazuri la mia de locuitori, se suspendă activitatea unităților de învățământ.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.