Uniunea Euroasiatică a lui Putin a avut o rezonanţă fulgerătoare la Chişinău

Agerpres

“Tezele din octombrie” ale lui Vladimir Vladimirovici (Putin) privind Uniunea Euroasiatică au avut o rezonanţă fulgerătoare la Chişinău. Primul a sărit să le aplaude Vladimir Nikolaevici (Voronin), scrie Adevărul.

Şeful PCRM aleargă după favorurile Moscovei şi profită de revelaţia sa “euroasiatică” pentru a ridica miza negocierilor cu Alianţa pentru Integrare Europeană, consideră autorul. “Comuniştii propun alianţei de guvernămînt şi întregii Moldove un parteneriat deschis, “bărbătesc”, cu Ramzan Kadîrov şi cu Lukaşenko, iar dacă ţinem neapărat să ajungem în Europa, păi, nu există cale mai scurtă decît prin Kazahstan!”, se menţionează în articol. Şeful PCRM nu ar fi fost atît de sigur că discursul său are priză la populaţie, dacă Alianţa nu s-ar fi complăcut doar în laudele europenilor şi ar fi explicat alegătorilor de acasă ce este Uniunea Europeană şi de ce nu poţi fi concomitent în UE şi în CSI, opinează Vitalie Ciobanu.

Operativitatea cu care Vladimir Voronin a reacţionat la oferta candidatului la preşedinţia rusă arată că şi dispoziţia PCRM este una electorală, scrie Nicolae Negru în Jurnal de Chişinău. “Neavînd hotare comune cu Rusia, Belarus şi Kazahstan, care alcătuiesc noua uniune vamală, cum să spui că putem direcţiona toate mărfurile noastre destinate acestor ţări prin portul de la Giurgiuleşti?”, se întreabă autorul.

Prin ultima sa ieşire la rampă, Voronin a confirmat din nou că nu va vota niciun candidat AIE, iar întîlnirile separate cu liderul unui partid din Alianţă le foloseşte pentru a-i “terfeli” pe ceilalţi doi, scrie Petru Bogatu in Jurnal de Chişinău

La Bălţi se aruncă zoi pe mormintele ostaşilor români, titrează Timpul. Pe locul unde s-a aflat Monumentul Eroilor Primului Război Mondial din Bălţi au fost ridicate case în care au trăit mai multe generaţii. În 1935, falnicul obelisc era dezvelit chiar în prezenţa Regelui României Carol al II-lea, care venise la Bălţi împreună cu fiul său, Mihai. Dar astăzi locul nu mai păstrează nicio mostră din măreţia lui de altă dată, se menţionează în articol. Totuşi, unele relicve mai pot fi găsite în arhivele bibliotecii din oraş, iar în curtea actualilor proprietari ai locului – oseminte ale ostaşilor căzuţi. Se pare că autorităţile oraşului au uitat de existenţa acestui loc istoric, iar reconstrucţia monumentului nici pe de parte nu reprezintă o prioritate a lor, deşi acum cîţiva ani se formase un grup de iniţiativă, care, împreună cu cei de la primărie, intenţionau să-l reinstaleze.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.