Amenzi de peste 30.100.000 lei aplicate de poliţişti, în 2016, pentru infracţiuni silvice

În anul 2016, poliţiştii au confiscat peste 90.000 mc de material lemnos şi au aplicat aproape 21.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.124.000 de lei. Peste 3.200 de persoane au fost cercetate penal, pentru infracţiuni din acest domeniu.

Potrivit IGPR, în cursul anului 2016, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, au fost iniţiate şi coordonate 7 acţiuni, având ca principal scop limitarea tăierilor ilegale de arbori. În cadrul acestor acţiuni au fost angrenaţi poliţişti de la inspectoratele de poliţie judeţene, specialişti de la inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, specialişti ai direcţiilor silvice, precum şi specialişti ai structurilor silvice private. Poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.

„În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti în acest domeniu în ultimii ani, anul trecut au fost sesizate cu 15% mai puţine infracţiuni silvice decât în anul 2015, 55,5% fiind  sesizări din oficiu. Ca urmare a administrării probatoriului, anul trecut a fost începută urmărirea penală pentru 2.188 de fapte şi au fost cercetate 3.288 de persoane. Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat 90.604 mc de material lemnos şi au aplicat 20.884 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.124.000 de lei. Au fost primite 3.388 de apeluri prin SNUAU 112 privind transporturi ilegale de materiale lemnoase. Dintre acestea, 372 au fost confirmate ca fiind ilegale” – informează IGPR.

Activităţile desfăşurate în acest domeniu au fost concentrate pe prevenirea şi combaterea directă a criminalităţii, dezvoltarea structurală şi îmbunătăţirea legislaţiei din domeniu.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.