Fotbal (Liga 1) / Avancronica…subiectivă

  • CFR Cluj nu s-a impus decât o singură dată la Mediaş, în istoria confruntărilor cu Gaz Metan, în 1948.

 

Liga 1 programează , începând de azi, meciurile etapei 23 din sezonul regulat. Capul de afiş al rundei este partida dintre Gaz Metan Mediaş şi CFR 1907 Cluj, care va avea loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 20,30. Atât gazdele, cât şi oaspeţi au câte un jucător suspendat, în speţă Rugasevic, respectiv Ciprian Deac, eliminaţi în meciurile cu ACS Poli Timişoara şi FCSB. Aflată în afara locurilor de play-off, CFR Cluj nu-şi permite luxul de a pleca fără cel puţin un punct de la Mediaş. E adevărat că şi principalele contracandidate ale feroviarilor la locul al şaselea, Astra Giurgiu şi Dinamo Bucureşti, evoluează tot în deplasare, la Iaşi, respectiv Chiajna. Ultimele două confruntări între CFR şi Gaz Metan s-au terminat nedecis, 0-0 pe 19 martie 2015 şi 1-1 pe 26 septembrie 2016. Ultima victorie a medieşenilor în faţa feroviarilor datează din 2 decembrie 2013. Interesant este faptul că CFR Cluj s-a impus doar o singură dată la Mediaş, în 1948!

Nu mai puţin interesantă se anunţă, cel puţin pe hârtie, şi partida FC Botoşani – CSU Craiova, decisivă pentru moldoveni, care încă visează la play-off, dar pentru a nu-l transforma în coşmar sunt obligaţi să învingă. Şi aşa, e greu de crezut că FC Botoşani are puterea să recupereze nu mai puţin de şase puncte care o despart de locul al şaselea.

Vă reamintim că partida dintre ASA Tg. Mureş şi ACS Poli Timişoara, care deschide etapa 23, se joacă la Cluj, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

 

 

Programul complet al etapei

Vineri, 10 februarie

  • ASA Tg. Mureş – ACS Poli Timişoara (ora 17.30)
  • CSMS Iaşi – Astra Giurgiu (ora 20.00)

Sâmbătă, 11 februarie

  • FC Botoşani – CSU Craiova (ora 18.00)
  • Gaz Metan Mediaş – CFR 1907 Cluj (ora 20.30)

Duminică, 12 februarie

  • FCSB – FC Voluntari (ora 20.30)

Luni, 13 februarie

  • Viitorul Constanţa – Pandurii Tg. Jiu (ora 17.00)
  • Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti (ora 20.00)

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.