Elevii şi preşcolarii vor intra de vineri într-o minivacanţă

Elevii, preşcolarii şi studenţii vor intra de vineri, după terminarea orelor, într-o minivacanţă de patru zile, urmând a se întoarce la cursuri miercuri, 25 ianuarie, informează AGERPRES.

Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, ca ziua de 23 ianuarie să fie liberă pentru salariaţii din sectorul public, urmând ca aceasta să fie recuperată în 28 ianuarie. Potrivit unui comunicat al Guvernului, ziua de 23 ianuarie va face legătura între weekend-ul 21 – 22 ianuarie şi ziua liberă de 24 ianuarie, când este sărbătorită Unirea Principatelor Române.

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Liviu Pop, a declarat joi pentru AGERPRES că modalitatea în care se vor recupera orele în învăţământul preuniversitar este decisă de părinţi, corpul profesoral al unităţii de învăţământ şi administraţia locală.

„În conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ, recuperarea orelor este atributul fiecărei unităţi şcolare în parte. Astfel, ei pot să facă programe de recuperare atât a materiilor, cât şi a orelor pierdute. Forma în care se va face recuperarea o va decide fiecare şcoală. Poate decide că în timpul unei ore de 45 de minute mai fac 5 minute recuperarea, pot scurta pauza şi să prelungească programul de recuperare. Pot să decidă că fac orele de 55 de minute şi pauza de cinci minute. Pot spune că în fiecare zi se recuperează o oră şi într-o săptămână se recuperează o zi, adică se mai pune o oră suplimentară. Sunt foarte multe variante în care se pot recupera orele. Poate să aducă într-o zi specială la şcoală. Nu există regulă de la nivelul ministerului. Ei decid, pe plan local, cum fac recuperarea”, a explicat Liviu Pop.

Viitoarea vacanţă, cea intersemestrială, va fi în intervalul 4-12 februarie, vacanţa de primăvară – între 19 şi 30 aprilie şi vacanţa de vară – între 17 iunie şi 10 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în 9 iunie 2017.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.