Cât au vorbit parlamentarii clujeni în cei patru ani

 În cei patru ani de mandat, unii parlamentari clujeni au intervenit de foarte puţine ori în plen. Un caz cu totul deosebit este al deputatului Adrian Gurzău. Acesta a vorbit puţin peste patru minute, dintre care două minute s-au consumat pentru a se apăra de acuzaţiile DNA iar 35 de secunde pentru a depune jurământul.

Elena Reuer  (fosta Uioreanu) se numără printre parlamentarii clujeni care nu au prea multe de spus. Aceasta a reuşit, în cei patru ani de mandat, să vorbească trei minute şi 20 de secunde, dintre care 39 de secunde la depunerea jurământului, iar un minut şi o secundă la dezbaterea privind proiectul de Lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A., în domeniul public al municipiului Dej şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Dej. Elena Reuer a mai intervenit un minut şi 44 de secunde în cadrul dezbaterii privind Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar.

Adrian Gurzău s-a aflat timp de 4 minute şi 20 de secunde la microfonul Camerei Deputaţilor în decembrie 2012, când a depus jurământul, şi a mai intervenit pentru 53 de secunde în 12 decembrie 2013, când s-a aflat în dezbatere propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. Gurzău a mai intervenit un minut pentru a exprima opinii în legătură cu Autoritatea pentru Supraveghere financiară şi un minut şi 50 de secunde pentru a-i convinge pe colegi să nu voteze solicitarea DNA pentru încuviinţarea arestării sale.

În cei aptru ani de mandat, Adrian Oros a vorbit în plenul Camerei Deputaţilor 15 minute şi 27 de secunde. Oros a intervenit în 14 aprilie 2014, timp de un minut şi 40 de secunde, la dezbaterea pentru reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010, pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetări. De asemenea, o altă intervenţie a fost în 10 iunie 2015 cu ocazia dezbaterii privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului iar în 23 noiembrie 2015 a intervenit pentru a interpela membri ai Guvernului.

Cel mai prolific deputat clujean, din punctul de vedere a luării de cuvânt, a fost

Steluţa Cătăniciu(ALDE). Aceasta a vorbit trei ore 41 minute şi opt secunde în cadrul celor 231 de intervenţii în plen. La acest capitol, Cătăniciu este urmată de Máté András Levente(UDMR). Acesta a vorbit două ore, 34 de minute şi 14 de secunde în cadrul a 196 de intervenţii în plen. Radu Zlati a fost la microfonul Parlamentului de 114 ori, intervenţiila sale fiind de două ore, 55 minute şi 47 de secunde. Şi social-democrata Aurelia Cristea a avut o activitate intensă la acest capitol, deşi aproape un an de zile aceasta a ocupat funcţia de ministru delegat pentru Dialog Social, activitatea din Parlament fiindu-i întreruptă în această perioadă.

Astfel cât a participat la activităţile Camerei Deputaţilor, Cristea a avut 51 de intervenţii in care a vorbit o oră 16 minute şi 59 secunde.

Aproape o oră a vorbit de la tribuna Camerei Deputaţilor, Ioan Moldovan iar deputatul ALDE Mircea Irimie a avut 80 de intervenţii în plen în timpul cărora a vorbit o oră şapte minute şi 14 secunde. Deputatul social democrat Cornel Itu a vorbit de 79 ori în plen, timp de 59 de minute şi cinci secunde.

Dintre senatori, cel mai activ la capitolul intervenţii în plen pare să fi fost Alexandru Cordoş. Acesta figurează cu 244 de intervenţii în plenul Senatului. Liberalul Alin Tişe, din decembrie 2012 şi până în iunie 2016, când a fost ales preşedinte al CJ Cluj, a avut 162 de intervenţii iar Marius Nicoară a luat cuvântul de 58 de ori de la tribuna Senatului. Senatotul UDMR Laszlo Attila apare cu doar 12 intervenţii în plenul Senatului în ce patru ani de mandat.                          C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.