Cataexit

radu vida Radu VIDA

Toată lumea vrea afară?

Ei, nu chiar! Să nu-şi facă nevoile, vasăzică, în casa comună.

Dar parcă au înnebunit toţi salcâmii Europei şi, din plângătoare pitice, vor să se facă brazi falnici. Argintii. Seculari. Şi … tare ca fieru’, iute ca oţelu’.

Încă n-au început procedurile ieşirii Marii Britanii din UE. Se întrevăd doar fiorii, ce au început să-şi arate colţii şi toate necazurile care vor exista după… Şi, se pare, nimeni nu se învaţă minte. Oricum, ieşirea din Uniunea Europeană se face infinit mai uşor decât din componenţa unei ţări. Chiar dacă etnia care o promovează face pe nebuna, nu-i pasă doar să fie „liberă”, cică.

Liberă de ce?

Catalonia vrea să se desprindă de Spania. Dar, ca să fim mai exacţi, politicienii din Catalonia vor să se desprindă de politicienii din restul Spaniei. Şi mai precis: anumiţi politicieni, ‘ăi de cea mai slabă calitate umană şi profesională, vor să-şi găsească locuri sigure în manipularea unui teritoriu. Cât de mic, dar să fie! Ca o moşie personală, pe care o cârmuieşti cum te taie capul. Până… cineva îţi taie capul!

Nu merită să facem acum şi aici istoria Spaniei. Dar trebuie spus că mai toate provinciile ei istorice s-au unit sub coroană şi sceptru pentru că jugul arab, cel de mai bine de 700 de ani, a devenit chiar insuportabil. Pentru toţi. De la mic la mare. De la sărac, la bogat. De la opincă la vlădica… lor. Aşa s-a născut în Peninsula Iberică cea mai mare putere multiculturală. Restul, povestea contribuţiei culturale, bla, bla, bla e basm. De adormit copiii, în ritm de flamenco. Nici nu merită să povestim despre comportamentul  granzilor zilelor noastre, care au crezut că umflând economic partea catalană a Spaniei, lucrurile se vor drege de la sine. Într-o supă bună, se ştie, trebuie puse ingredientele care… trebuie. Nu putem aştepta ca soarta, divinitatea sau mai ştiu ei cine să facă minuni. Ba, nici să cumpărăm voinţa unora dispuşi spre politichia înaltă. Chiar dacă acea voinţă e una deviantă.

Realitatea e că poporul nu vrea! Psihologia colectivă, chiar dacă e disipată în mii şi mii de indivizi, e mai puternică decât voinţa unora ahtiaţi după funcţii. Aşa se face că la referendumul precedent s-a votat împotriva ruperii Cataloniei de Spania. Cu toate că libertăţile de tot felul sunt asigurate. Mult, mult prea… asigurate. Chiar în detrimentul majorităţii.

Acum, se încearcă din nou.

Capul răutăţilor – Charles Puigdemont. Şi cu toate că justiţia supremă şi  pământeană s-a pronunţat împotrivă, cu toate că unii dintre cei aflaţi la putere în conducerea Cataloniei sunt urmăriţi penal pentru tot felul de matrapazlâcuri, referendumul cel nou, se pare, se va ţine. Prin toamna lu’ 2017.

Nu vreau să vorbesc despre prostia cu separarea. Toată lumea ştie că: unde-s măcar doi, creşte puterea. Iar unde-i unu’… Dar dorinţa de mărire a unora nu poate fi oprită. Consultare populară – da! Separare – nu! Pentru că, mai ales în acest caz, al Cataloniei, este vorba despre interese pur personale. Şi, sincer, nu mi se pare drept, să târăşti un întreg popor într-o aventură care va avea consecinţe dintre cele mai dezastruoase.

Că nu se mai vorbeşte pe meleag spaniola… Nici un bai! Că nu mai există plăcuţe decât în catalană… Nu contează! Că o bună parte din PIB-ul spaniol se află pe un teritoriu ostil întregii comunităţi majoritare… Putem trece cu vederea. Este, însă, de neconceput să începem să (re)trasăm graniţe. Şi aşa, în Europa această problemă naşte spaime. La modul… teoretic. Darămite în condiţiile în care un nou… exit se va fi concretizat?!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.