Transportatorii susţin că asigurătorii stabilesc tarifele RCA “ca la bazar”

autoPatru patronate din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APULUM şi APTE 2002 – apreciază că firmele de asigurare din România au încasat în ultimii 11 ani 5,7 miliarde euro din RCA și au plătit daune de numai 3,7 miliarde euro.

Potrivit ununi comunicat al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), patronatele din transporturi au făcut o analiză a încasărilor din RCA, pe baza datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) aferente perioadei 2005 – 2015, din care ar reieşi că asigurătorii “au raportat prime brute subscrise de 5,7 miliarde de euro și au plătit daune de 3,7 miliarde euro, rămânându-le în buzunare 2 miliarde euro pentru cheltuieli administrative și profit”. În calcul a fost utlizat un curs de 4,0561 lei/euro.

De asemenea, transportatorii consideră că “asigurătorii RCA din România stabilesc tarifele ca la bazar, întrucât nu sunt în stare să demonstreze public din ce se compune prețul” şi susţin că “Parlamentul României este complice cu ASF și asigurătorii, având în vedere că nu a fost demarată procedura de demitere a președintelui ASF, Mișu Negrițoiu” și “nu au fost aprobate tarifele RCA plafonate conform Ordonanței de Guvern”.

Reamintim că, la mijlocul lunii septembrie, patronatele din transporturile rutiere au organizat un marş de protest pe mai multe drumuri naţionale, inclusiv în Bucureşti, după care Guvernul a decis plafonarea tarifelor RCA, lăsând în sarcina ASF stabilirea nivelului acestora. După negocieri între patronate şi reprezentanţii ASF, s-a ajuns la un acord privind modalitatea de calcul a tarfelor de referinţă RCA, care ar urma să ţină cont de frecvenţa accidentelor, dauna medie, încărcarea pentru cheltuieli administrative, achiziţii şi taxe, precum şi de încărcarea pentru aplicarea sistemului de bonus/malus. De asemenea, s-a convenit ca reprezentanţi ai patronatelor să participe la stabilirea tarifelor RCA, al căror nivel de referinţă nu a fost comunicat până în prezent.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.