La Mintiu Gherlii se continuă lucrările de gospodărie comunală

Comuna Mintiu Gherlii se află la doar doi paşi de municipiul Gherla, cele două localităţi fiind contopite deja, doar calea ferată le mai desparte (şi indicatorii, desigur). Nici în privinţa nivelului de trai nu putem face distincţie.

Ce este la Gherla, se găseşte şi la Mintiu Gherlii, şi ne referim aici la condiţiile de viaţă. Gaz metan, de mult au locuitorii centrului de comună, recent fiind introdusă şi apa potabilă. În prezent se lucrează la o altă importantă investiţie, canalizarea. O mare parte a lucrărilor stradale fiind terminate, urmează ca fiecare gospodărie să fie racordată la reţea. Între timp, în două sate componente ale comunei, la Nima şi la Buneşti se află în plină derulare lucrările de introducere a apei potabile din sursa Gilău. De foarte mult timp aşteaptă cetăţenii celor două localităţi de pe marginea şoselei naţionale Gherla-Dej să curgă apă de băut de calitate pe robinete şi, iată, visul lor se îndeplineşte.

Primarul comunei, Dumitru Oltean, ne spunea recent că în afară de satul Pădureni (Ţop), toate localităţile rurale de pe raza comunei vor dispune de reţeaua de apă. Sunt investiţii importante pentru viaţa acestor aşezări dintre municipiile Gherla-Dej, unde în ultimii ani s-a construit foarte mult, zeci de familii din oraşele amintite mutându-se la ţară. Acolo unde găsesc condiţii de trai tot mai bune, cu cheltuieli mult mai mici.

L-am întrebat pe primarul Dumitru Oltean dacă sunt probleme cu apa în curţile oamenilor sau pe păşunile naturale. Domnia sa ne-a declarat că deocamdată animalele de pe păşune nu duc lipsă de apă, iar în fântânile din gospodăriile satelor debitul nu a scăzut. Oricum, cu finalizarea lucrărilor de amenajare a conductelor stradale se va rezolva definitiv această problemă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.