Conferinţa Europeană de Apidologie – EurBee7, la USAMV Cluj-Napoca

Sub patronajul Asociaţiei Europene pentru Cercetarea Albinelor (EurBee), Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca – disciplina de Tehnologia Producţiilor Apicole şi Sericicole a Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii, organizează, în perioada 7-9 septembrie, cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Europene de Apidologie.

La acest eveniment, care continuă seria itinerantă a conferinţei EurBee, organizată o dată la doi ani, Apidologieîncepând cu anul 2004, în Italia, Cehia, Marea Britanie, Turcia, Germania şi Spania, şi-au anunţat participarea peste 300 de specialişti din peste 40 de ţări – personalităţi internaţionale, oameni de ştiinţă, dar şi tineri cercetători din domeniul apidologiei (studiul albinelor şi al creşterii acestora).

„Tematicile abordate în cele şapte secţiuni ale conferinţei au ca obiective principale identificarea de soluţii cu fundamentare ştiinţifică în problematica dispariţiei albinelor melifere şi a polenizatorilor la nivel global, patologia apicolă şi a polenizatorilor care contribuie la menţinerea biodiversităţii, ecologia polenizatorilor, genetica populaţiilor şi genomică funcţională, neurobiologie” – precizează organizatorii.

Conform declaraţiei prof. dr. Daniel S. Dezmirean, preşedintele EurBee 7, un element de noutate, propus de colectivul disciplinei de Apicultură din USAMV Cluj-Napoca pentru acest eveniment, este promovarea unei noi secţiuni, care abordează potenţialul biologic activ al produselor apicole în vederea utilizării lor în apiterapie.

Deschiderea oficială a conferinţei va avea loc în miercuri, 7 septembrie, la ora 9:00, în Aula Magna “Mihai Şerban” din campusul USAMV (Calea Mănăştur nr. 3-5).

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.