Primăria şi universităţile clujene fac front comun pentru a salva echipa de fotbal U Cluj

siglaConsilierii locali clujeni, reuniţi miercuri în şedinţă ordinară, au adoptat o hotărîre prin care se aprobă înfiinţarea Asociaţiei club Sportiv de Fotbal “Alb-Negru” al studenţilor. Scopul asociaţiei este de a crea o alternativă la situaţia în care echipa U Cluj nu va fi înscrisă în campionat sau va interveni falimentul firmei care administrează în prezent clubul. Din asociaţie urmează să facă parte Primăria Cluj-Napoca, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napaoca, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima”.

“Am luat această decizie pentru ca, în cazul în care echipa nu va fi înscrisă în campionat sau va interveni falimentul, să avem o soluţie. Municipiul Cluj-Napoca este proprietarul brandului şi palmaresului şi dorim înfiinţarea acestei asociaţii pentru a readuce spiritul Universităţii şi pentru a asigura continuitatea”, a declarat primarul Emil Boc. Preşedintele asociaţiei va fi consilierul local  Radu Constantea. “Este vorba de un proiect alternativ la actuala societate, adică dacă actuala societate nu îşi va mai putea continua activitatea, fiind în insolvenţă, mai avem un risc major cu privire la înscrierea în campionatul 2016-2017. Este practic o construcţie de comunitate şi ne-am gîndit ca membri să fie cele mai importante instituţii din oraş. Modelul este preluat din Germania de la cluburile sportive, care au mai multe categorii de membri asociaţi, companii private şi instituţii de stat. Este un demers preliminar, dacă este cazul asociaţia să preia şi brandul şi să începem un nou proiect care să continue istoria U Cluj”, a afirmat Radu Constantea.

Consiliul local Cluj-Napoca deţine marca “U FC Universitatea Cluj 1919” înregistrată la OSIM şi palmaresul echipei. În prezent, clubul de fotbal care activează sub denumirea de SC FC Universitatea Cluj se află într-o situaţie extrem de dificilă din punct de vedere economic, la finalul acestui sezon competiţional retrogradînd în Liga a-3-a. De asemenea,  SC FC Universitatea Cluj se află în insolvenţă iar pe rolul instanţelor se află mai multe cereri de faliment. “Avînd în vedere situaţia economică şi financiară dar şi situaţia sportivă, a fost identificat un risc major al falimentului, într-un orizont de timp apropiat. Ţinînd cont, pe de o parte, de statutul de proprietar al mărcii “U FC Universitatea Cluj 1919” şi al palmaresului echipei şi de faptul că U Cluj reprezintă un fenomen sportiv, social şi cultural care face parte din identitatea comunităţii clujene, Consiliul local are datoria de a asigura condiţiile perpetuării tradiţiei sportive universitare în culorile alb-negru”, se arată în hotărîrea adoptată de consilierii locali.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.