9:10

radu vidaRADU VIDA

Înstitutul Naţional de Statistică dă publicităţi cifre: raportul din titlu înseamnă că nouă pensionari sînt „ţinuţi” de zece lucrători. Teoretic. Pentru că, practic, cu toate că pe primul trimestru numărul pensionarilor a scăzut cu 16.000 cei care, realmente, contribuie la pensiile din România sînt mult mai puţini.

De ce spun asta?

Pentru că funcţionarii, bugetarii din aproape toate categoriile (primarii şi mulţimea de funcţionari, angajaţii din ministere, ambasade, agenţii guvernamentale şi nu prea, militarii, clerul, majoritatea covîrşitoare a profesorilor, medicilor, judecătorii, procurorii şi personalului ajutător aferent – şi mai sînt!) nu aduc un ban la formarea fondului de pensii de stat. Sau, dacă privim din … avion, cel mult Statul mută banii dintr-un buzunar în altul, povestind de impozitarea salariilor ca despre o baghetă magică. Ce aduce crăiţari, numai buni de furat şi dat de lucru pentru cei de la DNA. Mai rămîn, în acest caz, lucrătorii „de la privat”. Cu care n-are nimeni treabă, ba, dacă mă gîndesc bine, şi acestora li se pun tot felul de beţe-n roate. Nu vorbesc de patronatul care, în marea lui majoritate, umblă să păcălească cumva fiscul. Şi să dribleze, cît se poate, plata dărilor către Stat.

Evident că, acest 9:10 se poate traduce prin imposibilitatea unui trai cît de cît. Gem şi pensionarii, suferă şi acei producători de plus valoare care îşi plătesc conştiincios obligaţiile fiscale. Chiar şi în zonele din ţară unde, aparent, treburile merg ceva mai bine, există locuri de muncă valabile şi colectare eficientă la buget, traiul nu este satisfăcător. Asta pentru că, în ţară, raportul dintre numărul de pensionari şi lucrători este foarte variat. La Bucureşti, spre exemplul, 5 pensionari sînt „ţinuţi” de către 10 angajaţi (bugetari sau nu), pe cînd în Teleorman există 17 pensionari, care „trăiesc” de pe urma muncii a 10 angajaţi. (Sper că nu daţi o interpretare greşită pentru „ţinuţi” şi „trăiesc”, fie şi pentru că, de-a lungul vremii, contribuţiile sociale de la Stat s-au evaporat, n-au fost investiţi în aşa fel încît, în timp, aceste sume să acopere o parte din necesarul pensiilor. Şi, se pare, nici aşa n-ar ajunge, din moment ce Statul se împrumută, nu odată, pentru a plăti sumele datorate).

Dacă un om, în puterea vîrstei, angajat şi cu partener de viaţă se mai… descurcă, la pensionari acest lucru, devine, de cele mai multe ori, imposibil. Numărul celor care îşi mai găsesc de lucru şi după anii de pensie este infim, iar restul… Restul au pensie medie – auziţi! – de fix 945 lei

Veţi constata imediat contradicţia în termeni: medie şi fix. Trebuie citit „medie” şi „înţeles” fix, în sensul că nimeni nu are o pensie medie mai mare de 945 lei. De data aceasta, INS nu spune nimic despre pensia minimă (fie ea şi medie) şi nici despre pensia de boală sau cea anticipată. Dacă punem în dreptul cifrei 945 (lei) gingaşul mizerabil, rezultă că pensia minimă şi cea anticipată este de-a dreptul… Nu ne batem capul nici cu capra vecinului. Sînt unii dinte noi, care n-au prestat nimic toată viaţa, au dat cu „gălăgia”, dar încasează sume babane pe cardurile de debit. Asta pentru că poştaşii nici că trebuie să ştie de aceste sume, nici că ar putea căra în tolbele lor atîta bănet. Dar, recunoaştem, sînt puţini! Şi nu din reîmpărţirea… judicioasă a pensiilor ar cîştiga amărăşteanul. Iar pensionarii, cînd ies să mai ceară ajustarea veniturile, n-ar trebui să strige „jos!”. Nici guvernanţii, nici nesimţiţii! Cred că, singura soluţie pentru ca aceste lucruri să se regleze e să ţipăm, să urlăm, chiar, după înfiinţarea unor locuri de muncă. Unde să se producă ceva. Şi să se vîndă cu un firfirig mai mult decît costurile totale de producţie. Dacă e la export, cu atît mai bine. Şi nouă, celor care muncim, şi pensionarilor care pot primi mai mult. Altfel, toate sesiunile de alegeri, mitingurile, huiduielile şi comentariile rămîn de prisos.

Am zis.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.