„Copacii mor în picioare”. In memoriam ILIE CĂLIAN (9 decembrie 1942 – 14 iunie 2016)

Mai ieri, Ilie Călian ne ţinea veritabile prelegeri de istorie, în faţa hărţii, explicînd, ca un coleg mai mare şi mai trecut prin viaţă, în termeni riguros ştiinţifici, cum e cu paradigma lumii acesteia, care o tot ia de la început şi nu se mai sfîrşeşte decît în rău şi mai rău. În vorba-i calmă, presimţeam plutind, de ceva timp încoace, desfăşurarea unui aer potrivnic, ce-i desfrunzea tenace zilele, orele, certitudinile şi îndoielile…

Ilie-CalianA fost nu doar un gazetar strălucit, ci un erudit în materie de limbă şi cultură filologică, a stăpînit în egală măsură fenomenul geo-politic de la noi şi de aiurea, avînd cunoştinţe solide în materie de istorie, filosofie, arte vizuale şi ale spectacolului, cunoştinţe pe care le-a pus în valoare prin editorialele sale curajoase şi miile de cronici, recenzii, analize, reportaje, remarcabile prin forţa argumentului său infailibil, prin echidistanţa de bun simţ, care l-a animat dintotdeauna, prin misiunea de lider de opinie, pe care şi-a asumat-o în deplină cunoştinţă de cauză. A ştiut să menţină echilibrul şi măsura în actul managerial, făcînd din „Adevărul de Cluj” şi, din 2007, „Făclia”, ziarul cel mai citit de clujeni, publicaţia a cărei primă şi importantă calitate a fost şi a rămas credibilitatea.

A fondat, alături de alţi colegi din ţară, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organism profesional al breslei noastre, pentru care a luptat pînă în ultima clipă, iar rezultatele eforturilor lor conjugate se văd.

Prieteni i-au fost oameni din elita culturală a Clujului şi a ţării, cu care s-a aflat mai mereu în dialoguri intelectuale de nivel înalt, în scris, la radio sau TV. Iar duşmani, ei bine, duşmani i-au fost prostia şi îmbăţoşarea fudulă, răutatea viscerală a unora, cu uitătura lor piezişă (căci nu îndrăzneau să-l privească în ochi) şi cu inima înmuiată în fiere. Dar a ştiut să treacă peste toate, cu înţelepciunea spiritului superior şi cu reflexele credinţei, pe care nu a fluturat-o, ci a purtat-o în tainiţa cea mai de preţ a inimii. Rămase împietrite, pustii şi reci, textele lui Ilie Călian au luat calea dăinuirii, rostogolindu-se de-a valma cu amintirile şi întîmplările cele unice în care am reuşit să-i fim aproape, noi, cei de la „Făclia”.

„Copacii mor în picioare” ar fi spus, cu siguranţă, şi aşa a şi făcut-o, plecînd mult prea grăbit la întîlnirea cu marii şi frumoşii echinoxişti ai tinereţii sale studenţeşti, cu tribuniştii şi steliştii d’antan, cu monumentele de cunoaştere din Filologia clujeană, cu seniorii care l-au format şi de la care a învăţat că istoria, limba şi, în cele din urmă, scrisul căruia i s-a dedicat, se cer presărate cu pulberi de aur pentru a ne supravieţui.

Michaela BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.