Degringolada forţei de muncă

RADU VIDA

Egreu de crezut: şi, cu toate că există şomaj, muncă la negru, salarii de mizerie, angajatori neserioşi şi angajaţi incompetenţi, criza sistemică a forţei de muncă îşi arată tot mai tare colţii. Sigur, noi spunem, noi ascultăm, nouă ne pare rău. Şi cam atît. Dar, ca să fim şi mai exacţi, n-o spunem noi, ci Institutul Naţional de Statistică. Care, după o aprofundată şi serioasă analiză a ajuns la trista şi îngrijorătoarea concluzie că, în ultimii 25 de ani, forţa de muncă din România s-a înjumătăţit.

Grav!

Cauzele sînt multiple şi nu are nici un rost să le înşirăm. Cu toate că statisticienii au depistat  cauzele pentru care s-a ajuns în acest… hal. Nu pare însă să intereseze pe nimeni chestiunea, cu atît mai mult cu cît preocupările ministerelor de resort se confruntă, mai în fiecare zi, cu cereri salariale, şi iarăşi… creşteri salariale!

Nu neg că, pentru viaţa fiecăruia dintre noi, veniturile sînt importante. Dar, în acest caz este vorba despre soarta unei naţiuni. Despre posibilitatea susţinerii producţiei de bunuri şi servicii.

Investitorii sînt tot mai nemulţumiţi pentru că nu găsesc forţă de muncă calificată, timidele investiţii caută oameni competenţi şi – s-a dovedit – universităţile nu pregătesc cadre care să fie legate direct de nevoile producţiei moderne. Şi ceea ce-i mai rău şi mai rău e că nu există nici un fel de mobilitate a forţei de muncă rămase, nici o bază educaţională pe care să se poată grefa o meserie sau alta şi nici voinţă politică pentru a depăşi acest stadiu. Un alt trist avertisment arată că sîntem printre codaşi în ceea ce priveşte clasamentul Pisa, în care se arată că ne lipsesc competenţe elementare precum cititul sau scrisul; universităţile nu sînt cotate printre cele performante (nici una dintre institutele de învăţămînt superior nu se clasează printre primele 500 de universităţi din lume). În aceste condiţii, nu ne putem aştepta decît la oameni ai muncii tot mai neperformanţi.

De ce se întîmplă toate acestea?

Pentru că, vedeţi dumneavoastră, Statul se ocupă de cu totul altceva decît de asigurarea unor condiţii mai bune pentru cetăţenii săi care, între noi fie vorba, susţin instituţiile birocratice şi neproductive, în defavoarea celor private şi productive. Atunci cînd americanii au zis că statul trebuie să se amestece cît mai puţin în economie, nu s-a referit la faptul că Statul nu are pîrghiile necesare pentru a crea cadrul  unei dezvoltări armonioase tuturor domeniilor de activitate. Statul nu s-a îngrijorat nici de scăderea demografică galopantă, nici de asigurarea unui învăţămînt de calitate, nici de condiţii pentru ca să existe o concordanţă între calificarea în diferite meserii şi asigurarea locurilor de muncă aferente.

Ministerul muncii se laudă (ca de obicei) cu un nou pachet care să încurajeze mobilitatea forţei de muncă (cea rămasă, desigur) şi combaterea muncii la negru. Mobilitatea, însă, nu se poate realiza dacă nu se fac investiţii în acele zone în care se preconizează deschiderea unor entităţi industriale sau agricole moderne. Pentru asta e nevoie de locuinţe de servici, servicii, locuri de distracţie… Pentru că, pînă la urmă, mobilitatea înseamnă o viziune pentru întreaga familie. Sigur, se pot face şi cămine de nefamilişti (am avut şi din acestea, dar frumoşii noştri primari le-au prăduit), dar omul are soţie, copii… Deci e nevoie de o industrie adecvată, complementară, apoi creşe, grădiniţe, şcoli… Şi, credeţi-mă, toate acestea nu se pot face din cerşit bani europeni, nici din aşteptări de la investitorii străini care, aşa cum ştim, vin şi pleacă, în momentul în care găsesc o piaţă a forţei de muncă mai calificată şi, desigur, mai ieftină.