Legea mărilor

RADU VIDA

Dispute. Neînţelegeri. Ameninţări. Şi chiar războaie. Sînt cuvinte şi acţiuni care exprimă, în esenţă, istoria omenirii. Pe uscat şi pe mare. În aer şi în spaţiul cosmic, mai nou. Parcă totul se învîrte în jurul unor litigii insurmontabile. De la mic, la mare!

Iar dreptatea…

Ei bine, chiar dacă există, ea este mereu subminată de unul mai puternic sau altul ce are în spatele său o entitate care vrea să-şi arate muşchii.

În mare, graniţele dintre state sînt stabilite. Nu şi stabile. Şi chiar dacă artificialul domneşte în multe părţi ale lumii, oamenii şi chiar conducătorii s-au obişnuit cu gîndul. Şi, vorba aia: stau cuminţi.

Diferende mari există însă în ceea ce priveşte mările şi oceanele lumii. E uşor de răspuns, în acest caz, la întrebarea: „de ce?” Pentru că marile întinderi de ape ascund nenumărate bogăţii. Solul şi subsolul planetei se… căzneşte să ne mai întreţină, dar, în curînd, afirmă specialiştii din diferite domenii, resursele vor fi epuizate. Performanţele tehnologiilor noi permit, însă, o relocare a interesului spre două direcţii: fundul mărilor şi spaţiul interstelar. Ultima, să recunoaştem, este încă mult prea… departe şi, în consecinţă, mult prea costisitoare pentru a intra în calculele imediate.

Pe cînd mările…

Sigur că există reglementări în folosirea de către ţările lumii a întinselor ape ale planetei. S-au făcut de-a lungul anilor şi corecţiile necesare pentru ca toată lumea să aibă acces la bogăţia de hrană, desalinizări, rute navigabile etc. Numai că, vedeţi dumneavoastră, dezvoltarea impetuoasă a unora, face ca alţii să rămînă de căruţă. Iar cei puternici să-şi dorească mereu noi şi noi teritorii. Chiar şi… lichide. Pentru că, aşa cum spuneam, navigînd, se pot obţine avantaje economice şi politice dintre cele mai însemnate. Iar din acest punct de vedere, toate mările planetei sînt, mai mult sau mai puţin, vizate.

Să ne oprim la un exemplu recent: China spune că insulele Nansha şi Xisha din Marea Chinei de Sud n-au fost disputate niciodată. Fiind recunoscute, de cînd lumea ca fiind ale Chinei. Asta pînă în anii ’60 ai secolului trecut, recunosc oficialităţile. Cînd Filipine a revendicat aceste petice de pămînt, ale nimănui la acea oră. Şi-au vîrît coada şi Vietnamul, Brunei… Dar practic, un dialog constructiv n-a avut loc. Au intervenit americanii. Bineînţeles că de partea ţărilor uşor de manipulat. În dorinţa de a slăbi, şi în acest fel, marea putere economică şi politică a orizontului asiatic, americanii au susţinut o permanentă vrajbă în jurul acestui subiect.

E greu de împărţi dreptatea din această parte a lumii. Cert este că cele două mari puteri mondiale au concepţii diferite în ceea ce priveşte „stăpînirea” mărilor lumii. Americanii susţin „libera circulaţie”, pe cînd chinezii au în doctrina politicii externe „limitarea la proximitate”. SUA acuză că aceste insule au fost acaparate ca puncte strategice, pe cînd chinezii susţin că noile construcţii de pe aceste ochiuri de pămînt ajută navigaţia din zonă.

Cine are dreptate?

Nu ştim. Ceea ce ştim, însă, e că noua convenţie a Naţiunilor Unite privind Legea mării trebuie să intre cît mai repede posibil în vigoare. Ba, mai mult, ea trebuie respectată cu sfinţenie. Şi, se mai ştie, că din acest punct de vedere, americanii au rămas corigenţi. N-au semnat nici pînă acum prevederile stipulate! Continuarea dialogului ar fi, desigur, o soluţie.

Dar în condiţiile permanentelor provocări…