Mai tare ca piatra…

Radu VIDA

Polonia face o figură aparate din fostele ţări aparţinînd CAER: nu s-a lăsat chiar aşa de jecmănită ca alte entităţi statale, care, încet-încet, şi-au pierdut bruma de suveranitate şi independenţă, lăsîndu-se păcălite, născînd cozi de topor şi negociind prost aderarea la Uniunea Europeană. Uşurinţa cu care occidentalii au călcat în picioare nu numai sentimentele naţionale, dar şi economia şi modul specific al vieţii sociale din fiecare ţară a estului european face ca Polonia să reprezinte un reper pentru noţiunea de patrie, popor, suveranitate şi tratament egal. E un reper neforţat (diferit de vremurile în care steaua roşie a Răsăritului sărac şi obedient se închina bolşevismului), o promisiune că noul lider are puterea să se erijeze în glasul ferm al celor care şi-au lăsat grumazul pe butuc, în ideea că sabia noului stăpîn n-o taie.

Cum a reuşit Polonia acest lucru? În primul rînd, şi-a văzut de cîrpe, cum se spune. Atît în agricultură, cît şi în industrie, dar şi pe tărîmul socialului şi-a organizat retrocedările în funcţie de interesul naţional. Şi a reuşit. A intrat în NATO, dar, în acelaşi timp, şi-a întărit forţele armate. Un recent raport al „Business Insider” arată că Statele Unite ale Americii rămîn pe primul loc în ceea ce priveşte topul cantitativ al forţelor armate din lume. Rusia şi China se luptă pentru locul al II-lea. Dar marea surpriză a clasamentului o reprezintă Polonia, care a întrecut Germania şi Italia, clasîndu-se pe o poziţie superioară şi forţelor armate ale Marii Britanii.

Şi pentru polonezi au trecut 26 de ani de la marea schimbare. Atunci, cînd au hotărît îndepărtarea de dogme. Au făcut-o însă elegant, inclusiv în abordarea cît se poate de realistă a relaţiilor cu Rusia (mult mai mare duşman, istoriceşte vorbind, pentru voivodatele poloneze, decît faţă de ţărişoarele româneşti). Şi, mai ales, au pus accent pe dezvoltarea economiei şi nu pe distrugerea ei. Acum glasul acestei ţări este ascultat, asemenea Iugoslaviei din vremuri demult apuse. Şi, cu toată opoziţia UE, glasul Poloniei devine tot mai puternic, tot mai ferm, şi tot mai de neignorat.

„Sînt adeptul unei Uniuni Europene ca entitate de state-naţiuni, care cooperează în special în domeniul economic, fără ingerinţe în chestiuni care ar trebui să rămînă de domeniul suveranităţii naţionale” – spunea, recent, preşedintele Poloniei, domnul Andrzej Duda. Şi nu este singura luare de poziţie care dă, realmente, fiori statelor care, repede-repede, s-au gîndit să subjuge noile colonii ale Estului european. Polonia, prin glasul preşedintelui, dar şi al Parlamentului, critică şi „lipsa de solidaritate a ţărilor UE faţă de noua migraţie din Orientul Mijlociu şi Africa.

„Slăbiciunea la nivelul deciziilor este problema de azi a UE”, spune preşedintele Duda. E o scuză? O explicaţie pentru inexistenţa solidarităţii E-V? Nu! Pentru că în următoarea exprimare găsim copilăreasca ţîpuritură a seriozităţii: „Tare ca piatra, iute ca săgeata…” Adică: „ Nu există suficientă solidaritate în ceea ce priveşte înţelegerea situaţiei noastre”, continuă discursul, subliniindu-se că e nevoie de restabilirea suveranităţii statelor în domeniul politicii energetice, al resurselor de materii prime, al deciziilor de politică externă ş.a.m.d. Iar consensul trebuie obţinut prin negocieri. Cinstite. Fără compromisuri de partea mai slabă a baricadei.

E bine? Sau, din contră, e rău. Dacă ne ghidăm după păcăleala „aţi intrat într-o Uniune egală în drepturi”, atunci şi comportamentul ţărilor dezvoltate trebuie să se schimbe. Pentru că, vedeţi, dumneavoastră, pacea, să spunem, se poate instaura prin voinţa statelor, şi pot dispărea pentru 1000 de ani tensiunile. Dar nu poate fi scos din gena nimănui, sentimentul de dragoste de ţară, suveranitate, independenţă. E ca şi cînd am spune că există libertate făr’ de aceste elemente, pentru care s-au jertfit generaţii, nu?