Ghiveciul global

Radu VIDA

Unul dintre factorii de evoluţie ai omenirii se referă la recunoaşterea raselor. Înainte vreme – ştiţi bine – aşa ceva nu exista. Grecii şi romanii îi considerau pe străini sau, mai bine spus, pe cei care nu se rugau la zeii lor, drept barbari. Iar aceste criterii de diferenţiere a populaţiilor de ordin religios au făcut ca oamenii (cel puţin în lumea cunoscută atunci) să se înţeleagă mai bine între ei. Nu trebuie acuzat direct Darwin, dar teoria evoluţiei speciilor a dat apă la moara celor care, dintr-un motiv sau altul, considerau biologicul (culoarea pielii, mai exact) ca element fundamental ce diferenţiază oamenii între ei. Rasismul, ca produs al ştiinţei moderne, a conceptualizat superioritatea unor rase faţă de altele. Şi, de aici, o serie de necazuri, care s-au întins de-a lungul secolelor. Genocidul, expulzările, sclavia, segregaţia sau asimilarea au reprezentat tot atîtea tare, iar eugenia, ca expresie a acţiunii directe de ameliorare a exemplarelor rasei umane, este vîrful unui iceberg – pată pe obrazul întregii umanităţi –, peste care nu s-a putut trece nici chiar la începutul secolului al XXI-lea.

Nu clasificarea raselor în caucazieni, mongoloidă şi negroidă (la care unii dintre oamenii de ştiinţă adaugă şi pe cea oceanoidă şi amerindiană) reprezintă lucrul cel mai grav, ci faptul că încă ne raportăm la rase ca la un fapt biologic, valorificat exclusiv social. Iar controlul eredităţii, ce a dus la dezvoltarea ingineriei genetice, cochetează cu ideea că putem realiza rase (umane!) mai bune. Ştiinţific, pentru lumea plantelor şi animalelor este în regulă, dar din punct de vedere moral, controversele sînt la ordinea zilei.

Şi studiul etniilor aduce o serie de… inovaţii ce nu fac altceva decît să alimenteze ura faţă de semeni. Cu toate că acele criterii de valorificare socială sînt diferite (cultural pentru etnie şi biologică pentru rasă), clivajele se adîncesc cu fiecare exprimare de acest sens.
Rasele şi etniile s-au amestecat demult şi traiul într-o babiloniadă perpetuă ar fi trebuit să schimbe optica. Atît a factorilor politici şi militari (decidenţi), cît şi a popoarelor, impure din punct de vedere al convieţuirii în cadrul majorităţii unor rase şi etnii minoritare. Sigur, continuarea procesului de amestecare a culturilor, spiritualităţilor ar trebui încetinit cumva, fie şi pentru că – s-a dovedit – ciocnirea civilizaţiilor este sursa principalului pericol ce paşte omenirea.

Dovada cea mai bună: un sondaj Gallup, efectuat pe parcursul lunii martie, relevă faptul că americanii consideră relaţiile dintre rase ca fiind cea mai mare problemă a societăţii în prezent. 35% dintre americanii chestionaţi (cu 7% mai mult decît în sondajul de anul trecut) reprezintă cea mai mare proporţie de la începutul proiectului (2001). Într-o ţară în care s-a trăit şi se trăieşte încă după teoria „separaţi, dar egali”, albii nu-i suportă pe negri şi împreună au… ceva cu asiaticii. Sondajul însă mai evidenţiază un aspect: în 2008, 70% dintre americani se arătau optimişti în cea ce priveşte relaţiile dintre rase şi etnii. Era anul în care Barack Obama ajungea la Casa Albă. După un an, acest optimism a dispărut complet. Şi, culmea, şi una şi alta din etnii este nemulţumită una de cealaltă! Cu toţii fiind împotriva sud-americanilor şi a musulmanilor din Africa şi Asia.

Americanii, cu siguranţă, plătesc pentru genocidul amerindian şi african şi pentru modalitatea de formare a celui mai nou popor de pe planetă. Iar ameliorarea „luptei” interrasiale trebuie să pornească de la alte principii. Dar în restul lumii, trebuie să se încetinească, dacă nu să se elimine în totalitate, amestecul necontrolat de rase şi etnii. Pur şi simplu pentru că, în atare condiţii, nimeni nu mai ştie cine e „grec”, cine „roman” şi cine „barbar”. Iar acuzele reciproce pot duce, fără exagerare, la extincţia omenirii.