Resuscitarea lucidităţii Europei occidentale

Ilie Călian

Lumea zisă civilizată, democratică, cosmopolită, iluministă, uma-nistă (în paranteză: creştină) este oripilată de asaltul islamismului terorist şi criminal, care ucide cu furie şi cu o ură inexplicabilă oameni nevinovaţi, în numele supremaţiei unei religii care, de bine, de rău, de-a lungul ultimelor secole, nu dovedise existenţa unei atît de cumplite îndoctrinări ucigaşe şi sinucigaşe. Europa de Vest (că despre ea este vorba, incluzînd aici şi SUA) se vede asaltată de această furie atotdistrugătoare şi nu înţelege de ce. Tocmai Europa de Vest?! Tocmai flacăra civilizaţiei, democraţiei, drepturilor omului, multiculturalismului etc?!

Motivele pentru care fostele mari imperii colonialiste primesc lovituri sălbatice astăzi sînt multe şi foarte greu de explicat într-o frază sau două, aşa că nici nu voi încerca aici să fac un excurs economic, politic şi cultural pentru a lămuri lucrurile în totalitate – mai ales că nu doar eu însumi, dar nici atîţia alţii încă nu le-au lămu-rit întrutotul, ori au opinii diferite. Însă, cîteva lucruri sînt clare. În primul rînd, urmaşii foştilor sclavi din colonii au făcut şcoli în occident şi au aflat cîte ceva despre istoria propriilor popoare şi culturi – tocmai de la cei care i-au supus şi exploatat cîteva secole. Nici într-un caz nu poate fi exclusă ideea de revanşă – dincolo de sim-pla invocare a extremismului religios. Să nu uităm că, înaintea implicării, în ultimii 25 de ani, mai cu seamă a SUA, în lumea musulmană, nu se prea punea problema extremismului islamic. Nu mai discut că Al-Quaeda şi Osama bin Laden sînt creaţia SUA – şi, se pare, chiar actuala ISIS a fost stimulată tot de SUA, ca o contrapondere armată la regimul Siriei, nici că în toate astea sînt şi alte state arabe, prietene cu SUA, ameste-cate pînă-n gît. Acestea ar fi motivaţiile politico-strategice-economice, împotriva, în principal, a Rusiei. Dar nu numai a Rusiei !… Nu mai vorbesc despre faptul că SUA şi Europa occidentală s-au “antrenat” şi-au “făcut mîna” cu “revoluţiile colorate” din Ucraina, Georgia, România, Serbia, pentru a ajunge la revoluţiile din “Primăvara arabă”. Toate aces-tea au făcut parte din strategia de mare putere, supraputere şi unica putere a SUA.

Are asta vreo legătură cu ce se întîmplă astăzi în Europa occidentală? Şi da, şi nu. Desigur, sare-n ochi faptul că, la puţină vreme după atacul islmismului extremist asupra Turnurilor Gemene, teroarea islamistă n-a mai lovit SUA, ci Europa occidentală, şi că, pe mă-sură ce Israelul reuşeşte să se ferească de atacurile extremiştilor islamici, aceştia se lăfăiesc în Europa occidentală. Dar de ce? Cum a reuşit, acest extremism bine înarmat, ca, de la o zi la alta, să-şi schimbe cu evident succes tactic şi strategic, obiectivele? Nu cumva tocmai Europa occidentală este “burta moale a crocodilului?!

Răspunsul, cred eu (ar trebui să spun: ştiu), este că slăbiciu-nea Europei occidentale este veche şi că toate astea şi le-a făcut cu mîna ei, de cîteva secole. De mai multă vreme intelectualii “subţiri” vest-europeni vorbesc despre europocentrism. În realitate, este vorba despre un vest-europeo-egoism-tembel-grandoman-sinucigaş, izvorît din moştenirea iresponsabilă în mentalul colectiv vest-european a grandorii planetare a cîtorva state care au dominat mari imperii coloniale. Mă refer, repet, la Europa occidentală – pentru că noi, aici, am fost mereu curtea din spate a acestei Europe – acolo, cu coteţele, grăjdarii şi argaţii, folositori doar atunci cînd imperiile maritime din Vest aveau să se ciondănească – pe teritoriile noastre – cu imperiile “continentale” germano-austriac, rus, şi, respectiv cu cel otoman. Vedeţi că şi în ultimele decenii, chiar dacă am fost primiţi în UE, tot la masa slugilor sîntem ţinuţi. Spaţiul Schengen şi Mecanismul de Control şi Verificare nu sînt, în fapt, decît o modalitate a unor ţări vest-europene de a se păzi de eventuala putere economică şi inteligenţă tehnico-ştiinţifică a “curţii din spate”.

Aşa se explică şi limitarea accesului forţei de muncă est-europene (şi creştine) în unele ţări foste mari imperii coloniale: se obişnuiseră ca foştii lor sclavi să le devină, în metropole, servitori, lustragii şi sa-lahori, dar nu acceptau ca esticii să vină să lucreze şi să stea la aceeaşi masă cu ei. Adică, pe de o parte, marii (in)telectuali vest-europeni clamau sus şi tare multiculturalismul şi le era teribil de sim-plu să aplaude mahomedanismul – dar le era mult mai greu să-i “înghită” pe ortodocşi. Adevărul adevărat este simplu: să nu vă imaginaţi că în timpul Războiului Rece, doar est-europenilor li s-a aplicat “spălarea creierelor” – dincolo a fost mai eficientă şi se vede şi azi. Aşa se face că şi azi Europa occidentală, în mentalul colectiv, traieşte cu tea-ma faţă de Europa de Est: mai bine să meargă acolo puhoi de musulmani, decît est-europeni, întrucît aceştia au un nivel de civilizaţie mai ri-dicat şi ar putea lua locul nativilor, încadrîndu-se imediat în civili-zaţia vestică, în timp ce musulmanii ar rămîne mai la margine şi ar fi mai uşor de controlat. Raţionamentul s-a dovedit a fi catastrofal pen-tru Europa occidentală, iar astăzi se dovedesc a fi paralizaţi într-o situaţie pe care ei înşişi au creat-o.

Nu există soluţii? Ar fi. Dacă aş şti că există o singură soluţie, aş accepta-o. Cert este un fapt: astăzi nu mai este vorba ca Europa occidentală să apere valorile Bisericii Creştine în faţa extremismului islamic. Nu de valori este vorba, ci despre existenţe umane reale. Repet: soluţii exsistă, mai multe. Iar dacă este vorba despre existenţa fizică şi psihică a cîtorva sute de milioane de oameni şi singura soluţie ar fi mahomedanizarea acestor sute de milioane de oameni – aş accepta-o. Dar nu este nici singura, nici ultima soluţie. Prima soluţie este resuscitarea lucidităţii Europei occidentale.