Un român vorbeşte, în medie, 251 minute lunar de pe telefonul mobil

ancomAutoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a actualizat pe Veritel.ro – aplicația de comparare a ofertelor telecom – valorile de consum care configurează profilul utilizatorului ocazional, mediu și intensiv de servicii de telefonie mobilă și internet pe mobil din România.

Conform datelor ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie mobilă și internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consumă lunar 167 MB trafic de internet mobil, trimite 74 de SMS-uri naționale (dintre care 64 în rețea proprie și 10 în afara rețelei) și sună în medie 251 de minute de pe terminalul propriu atît în rețea (193 de minute), cît și în afara rețelei (58 de minute).

Un utilizator ocazional de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă lunar 56 MB trafic de internet, trimite 24 de SMS-uri naționale (din care 21 în rețea proprie și 3 în afara rețelei) și sună în medie 83 de minute de pe terminalul propriu atît în rețea (64 de minute), cît și în afara rețelei (19 minute). Utilizatorul intensiv de telefonie mobilă și internet pe mobil consumă lunar 501 MB trafic de internet, trimite 222 SMS-uri naționale (din care 192 în rețea proprie și 30 în afara rețelei) și sună în medie 753 de minute de pe terminalul propriu atît în rețea (579 de minute), cît și în afara rețelei (174 minute). Conform ANCOM, se remarcă o creștere a traficului în afara rețelei pe toate segmentele de consum.

Pe www.veritel.ro au fost actualizate și valorile de consum pentru utilizatorul ocazional, mediu și intensiv de telefonie fixă. Potrivit datelor ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie fixă apelează lunar 45 de minute în rețea și 33 de minute în afara rețelei.

Pentru a afla care este cea mai potrivită ofertă telecom pentru nevoile proprii de comunicare, utilizatorii Veritel.ro își pot configura ei înșiși consumul mediu lunar, plecînd sau nu de la aceste profiluri. Folosind aplicația Veritel.ro utilizatorii pot afla care sînt cele mai avantajoase oferte de telefonie și internet fix și mobil: aleg categoria de servicii, introduc estimările de consum și primesc o listă cu primele 25 de planuri tarifare în ordinea crescătoare a prețului. În momentul afișării rezultatelor ei primesc și alte detalii, precum durata minimă a contractelor, penalități în caz de reziliere sau informații privind eventuale promoții. Accesul la aplicație este gratuit și nu este condiționat în niciun fel.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.