Dej: Dezbatere pentru planurile-cadru la gimnaziu

Deputatul Adrian Oros, membru în Comisia Permanentă de Învățămînt, Ştiințe, Tineret şi Sport din Camera Deputaților şi inspector Hadrian Virgil Arion de la IŞJ Cluj au fost prezenți, la sfîrşitul săptămînii trecute, la Dej, la o dezbatere publică privind modificarea programei de studiu pentru clasele V-VIII.

Desfăşurată în Sala de Conferinţe a Centrului de Afaceri (lîngă „Arta”), dezbaterea face parte din seria de Dezbatere-Dej-1întîlniri organizate de deputaţii Adrian Oros şi Radu Zlati la Cluj-Napoca, Gherla şi Dej, cu directori de şcoli, cadre didactice şi reprezentanţi ai sindicatelor din învăţămîntul preuniversitar. La Dej, la dezbatere au participat, de asemenea, viceprimarul Aurelian Mureşan şi consilierii locali Melinda Alexandru, Isidor Hațeganu, Marius Butuza şi Simion Buburuz.

Intervenţiile şi soluțiile propuse de către cei care au luat cuvîntul au fost consemnate de deputatul Adrian Oros, care a încercat să răspundă la unele din ele, urmînd ca, ulterior, suma propunerilor centralizate să fie prezentată în cadrul comisiei din Parlament.

Planurile-cadru la care se lucrează urmează să fie gata şi puse în practică odată cu programa şi manualele adecvate, în septembrie 2017, cînd elevii care sînt acum în clasa a III-a vor ajunge la gimnaziu. În Dezbatere-Dej-2momentul de faţă, pe site-ul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei au fost puse cele trei variante, la care s-a lucrat după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei. Sînt peste 17.000 de intervenţii, cu propuneri şi sugestii venite din toate mediile sociale.

Cum în toate cele trei variante de planuri-cadru s-au tăiat ore la mai multe discipline (limba şi literatura română, istorie, geografie, latină, muzică), în favoarea informaticii sau a educaţiei interculturale, profesorii prezenţi la dezbatere au criticat, la unison, această decizie. În plus, toată lumea  a opinat că un alt aspect important de care ar trebui să se ţină cont este realizarea celor propuse nu cu jumătăţi de măsură. Elevii care sînt acum în clasa a III-a sînt singura generaţie care n-a avut manuale sau le-a primit cu întîrziere în fiecare an şcolar. N-ar fi corect faţă de ei să se continue în aceeaşi manieră. În toamna anului 2017, ei ar trebui să aibă manuale realizate în funcţie de planul-cadru, curriculum şi programele şcolare.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.